Dacă cifrele exit-poll-urilor vor fi confirmate şi la numărătoarea finală oficială, alegerile locale din iunie 2012 vor putea fi comparate cu scrutinul parlamentar din noiembrie 2000, iar colapsul PDL - cu prăbuşirea în stil domino a partidelor din fosta Convenţie Democrată. Cei care ar culege, harnici şi dibaci, roadele căzute din pomul infatuării şi ignoranţei forţelor de dreapta ar fi, şi acum, ca şi atunci, aceiaşi Ion Iliescu, Adrian Năstase, Marian Oprişan, Radu Mazăre, Victor Ponta sau Viorel Hrebenciuc.
Cu costuri evidente pentru democraţie şi domnia legii, dacă privim încă o dată în urmă, spre anul 2000. Căci hiba nu este perspectiva unei posibile alternanţe la putere, care după acest 10 iunie se cască tot mai mult, ci faptul că ea s-ar produce sub spectrul unui PSD dominat fix de baronii care au făcut fărădelegea după 2000 - astăzi cu siguranţă mai rapace, după anii în care s-au trezit luaţi la întrebări de o justiţie mai puţin prietenoasă decât fuseseră obişnuiţi.
Un alt semn al reîntoarcerii în timp cu un deceniu îl reprezintă siajul prielnic pentru partiduleţele toxice. La legislativele din 2000, în coada PDSR venea agale PRM. La localele din 2012, în coada USL se iţeşte PP-DD, năşit la OTV.
Cât despre PDL, e clar că va trece din şoc în şoc. E de văzut însă dacă mai e cineva suficient de lucid pentru a nu mai citi în stele, ci mai jos, în ochii electoratului.
Un semn că luciditatea nu a murit de tot este însă sprintul candidatului independent la Primăria Capitalei, Nicuşor Dan, singurul din competiţia pentru Bucureşti care a încercat să umple golul agendei electorale cu discuţii pe proiecte şi soluţii.
Apariţia acestui ONG-ist cu un CV şi o activitate civică relevante reflectă de fapt nivelul ridicat la care a ajuns starea de frustrare în zona păturilor de mijloc, un nivel care, după paralaizia evident
