Bruno Icobeţ este marele câştigător al finalei celei de-a treia ediţii a emisiunii "Românii au talent", care a fost difuzată vineri seară în direct la Pro TV, el câştigând şi marele premiu de 120.000 de euro, după ce a încântat juriul şi publicul cu numărul realizat alături de cei trei câini ai săi, transmite Mediafax.
După o finală incendiară în care cei 15 concurenţi şi-au prezentat admirabil numerele, în urma voturilor publicului şi după o luptă strânsă, pe primul loc la "Românii au talent" s-au clasat Bruno Icobeţ şi cei trei prieteni ai săi patrupezi - Blue, Ozzy şi J.
În marea finală a ediţiei a treia a emisiunii, acesta a prezentat un număr dificil de dresură canină, fără comenzi vocale, ci doar vizuale, iar la final cei trei juraţi, Andra, Andi Moisescu şi Mihai Petre, s-au ridicat în picioare şi şi-au exprimat admiraţia faţă de talentul lui Bruno Icobeţ, în vârstă de 50 de ani, de profesie consultant IT. De altfel, Mihai Petre a spus că şi-ar dori ca Icobeţ să fie câştigătorul finalei "Românii au talent". "Până în momentul ăsta, e momentul meu preferat. Sper să câştigi competiţia. Sper să te voteze lumea", a spus Mihai Petre, admirând în acelaşi timp extraordinara capacitate de comunicare a lui Icobeţ cu câinii săi.
Icobeţ, care a intrat în concursul "Românii au talent" cu numere de disc dogging, a explicat înainte de finală ce înseamnă acest sport: "O să mă întrebi 'ce este disc dog'. Disc dog este sportul care celebrează legătura între câine şi om, printr-o colaborare perfectă în echipă. Chiar mai mult decât atât, este singurul sport în care nu poţi da vina pe coechipierul canin în momentul în care tu, omul, eşti de vină".
"Participarea noastră la 'Românii au talent' va fi un manifest pentru educaţie canină şi umană în acelaşi timp. Nu sunt profesionist şi nu îmi câştig existenţa cu câinii. Sper, în schimb, ca viaţa telespectatoril