Dumitru Mardare venise la târg să cumpere o icoană a Maicii Domnului care plângea dintr-un singur ochi. Erau şi icoane în care Maica Domnului plângea cu amândoi ochii, ba chiar îşi sufla şi nasul, numai că acestea erau foarte scumpe. Bani avea, nu se punea problema.
Numai că lui îi trebuia o astfel de icoană pentru bunică-sa, care visa în ultimul timp râuri de sânge în care înotau cai albi şi, la sfatul unei vrăjitoare, îl bătuse la cap pe Dumitru să-i ia o icoană a Maicii Domnului plângând. Se temea grozav că respectivii cai se vor îneca şi, din cauza asta, se trezea dimineaţa extrem de obosită. După cum îi zisese vrăjitoarea, dacă punea în încăpere icoana Maicii Domnului plângând, caii aveau să ajungă înot pe malul celălalt al râului.
Cum însă bătrâna nu vedea bine, Dumitru Mardare socotise că n-avea să-şi dea seama că Maica Domnului plângea doar cu un singur ochi. Când intră în târg i se întâmplă un necaz. Tocmai atunci ieşea o căruţă trasă de un cal nervos. În spatele lui Dumitru Mardare venea, ţinut în lanţ, un urs care făcea giumbuşlucuri. Ridicat în două picioare, cu o pălărie de american deschizând uşa unui bar, ţinea în colţul gurii un trabuc din care trăgea cu gesturi subţiri. Calul celeilalte căruţe se sperie grozav. Huluba zvâcni în sus şi îi rupse calului său pieliţa din jurul ochiului.
Nu-i scosese ochiul, dar rana sângerândă, asupra căreia năvăliră imediat muştele, îl făcea înfricoşător. Dumitru Mardare ştia un veterinar undeva, în cealaltă parte a oraşului. Deshămă calul şi, urcând pe el călare, o luă spre veterinar.
Pe unde treceau cei doi, Dumitru şi calul, femeile se dădeau în lături, ţipând de spaimă. Când se dumireau despre ce-i vorba, se năpusteau asupra celor doi porcăindu-i. Dumitru Mardare nu se sinchisea. În definitiv - îşi spunea -, ce vină avea el că ursul ivit pe neaşteptate spe