Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgovişte: Profesorii folosesc calculatoarele elevilor

Publicat in Adevarul, vineri 9 octombrie 2009 ·

Anul trecut au fost achiziţionate printr-un program guvernamental SEI, 16 calculatoare destinate elevilor Şcolii nr.12 din Târgovişte. Valoarea totală a pachetului informaţional, destinat strict elevilor de gimnaziu, este de 64.600,55 lei. Cele 16 calculatoare destinate elevilor sunt folosite acum de Casa Corpului Didactic din Târgovişte. După desfiinţarea Şcolii nr.12, toate obiectele de inventar, inclusiv laboratorul de informatică, ar fi trebuit să revină în patrimoniul Şcolii Mihai Viteazul. Laboratorul în valoare de 64.600,55 lei conţine un server, staţii de lucru, un laptop, proiector şi o imprimantă funcţională. „Achiziţionate printr-un program SEI, din fonduri guvernamentale şi destinate strict elevilor de gimnaziu, aceste calculatoare au fost transferate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa la Casa Corpului Didactic, în decizia aceasta nefiind prezentat niciun temei legal. Sunt calculatoare destinate strict elevilor de gimnaziu, este ilegal să fie folosite de cadre didactice sau de oricine altcineva decât elevii. Noi am făcut chiar la vremea respectivă o solicitare de a prelua calculatoarele, pe de o parte pentru că erau în inventarul şcolii noastre iar pe de altă parte chiar avem nevoie să reînnoim laboratorul de informatică, cele zece calculatoare pe care le avem fiind vechi. În plus de asta, avem un număr de 870 de elevi la zece calculatoare”, a declarat Anca Angelescu, secretarul şef al şcolii „Mihai Viteazul” din Târgovişte.

Prefectura a trimis solicitări inspectoratului şcolar

Pe lângă solicitările venite din partea şcolii „Mihai Viteazul”, pe adresa inspectoratului şcolar judeţean au  fost trimise solicitări şi din partea Prefectului. „Odată cu desfiinţarea acestei instituţii de învăţământ, cele16 calculatoare au fost transferate de Inspectoratul Şcolar Dâmboviţa la Casa Corpului Didactic, în perioada în care la con

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum o ora
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

FOTO Record mondial pentru brutarii francezi: și-au luat bagheta înapoi de la italieni

HotNews acum 43 minute
După un proces îndelungat de prepare a aluatului și aproape 11 ore de coacere, brutarii francezi au preparat duminică cea mai lungă baghetă din lume, de pete 140 de metri, recuperând astfel recordul pentru una dintre cele mai cunoscute embleme ale n

O comedie de acțiune cu Ryan Gosling dă startul sezonului de filme de vară cu un debut dezamăgitor în box office-ul nord-american

HotNews acum o ora
„The Fall Guy", o comedie de acţiune cu Ryan Gosling şi Emily Blunt, a dat startul sezonului cinematografic de vară fără prea multă vervă. Filmul, susţinut de Universal şi regizat de David Leitch, a avut încasări sub aşteptări: 28,5 milioane de dola

Cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău

Mediafax acum o ora
Seismul s-a produs la ora 2.11, la adâncimea de 114.5 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 56 km de Sfântu-Gheorghe, 60 km de Buzău, 61 km de Focşani, 62 km de Braşov şi 78 km de Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu: D

Trei soldaţi israelieni ucişi de Hamas într-un atac cu rachete lansat asupra punctului de trecere Kerem Shalom spre Gaza

HotNews acum o ora
Trei soldaţi israelieni au fost ucişi şi 12 răniţi duminică de rachete lansate de aripa armată a Hamas în jurul Kerem Shalom, principalul punct de trecere a frontierei pentru ajutorul umanitar din Israel spre Fâşia Gaza, a declarat pentru AFP armata

„Atac sinistru”. Un tânăr de 20 de ani, găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini, într-o parcare din Irlanda de Nord

HotNews acum o ora
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

Ursula von der Leyen va cere o concurenţă „echitabilă” cu China în timpul întâlnirii cu Xi Jiping

Adevarul acum 4 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că va cere o concurenţă „echitabilă” cu China în cursul întâlnirii cu preşedintele Xi Jiping la Paris, informează AFP, scrie AGERPRES.

Lando Norris, de la McLaren, a câştigat Marele Premiu de la Miami, prima sa victorie în Formula 1

Mediafax acum o ora
Lando Norris, pilotul echipei de Formula 1 McLaren, a profitat inteligent şi cu noroc de un safety car, pentru a câştiga duminică seara Marele Premiu de la Miami. Britanicul a terminat în faţa triplului campion mondial Max Verstappen, de la Red Bull

RĂZBOI Israel-Hamas, ziua 213: Atac puternic asupra Kerem Shalom/ Netanyahu: „Nicio presiune nu va împiedica Israelul să se apere”

Gandul acum o ora
Trei soldaţi israelieni au fost ucişi şi 12 răniţi de rachete lansate de aripa armată a Hamas în jurul Kerem Shalom, principalul punct de trecere a frontierei pentru ajutorul umanitar din Israel spre Fâşia Gaza. Printre răniţi, „trei soldaţi sunt în

Doi turiști australieni și unul american, găsiți cu câte un glonț în cap, pe fundul unui puț din Mexic

Ziare.com acum 2 ore
Autorităţile mexicane au confirmat, duminică, faptul că americanul şi cei doi turişti australieni care au dispărut săptămâna trecută în nordul Mexicului sunt morţi, după ce trupurile lor au fost identificate de părinţi, relatează Reuters. Trupurile

Vremea

București
acum

17°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

14°
lun.

10°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

16°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

11°/22°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

15°
lun.

13°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°