Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Decizia AIE: Vom avea REFERENDUM CONSTITUŢIONAL! Află ce cred experţii

Publicat in Adevarul, duminică 15 ianuarie 2012 ·

În aprilie, moldovenii ar putea fi chemaţi la un nou referendum constituţional pentru a decide simplificarea procedurii de alegere a preşedintelui în Parlament.Experţii consideră plebiscibul un instrument bun, dar spun că deputații n-au epuizat toate căile pentru a alege şeful statului.

În primăvară, vom fi chemaţi din nou la urne. Şi asta pentru că liderii Alianţei pentru Integrare Europeană, împotmoliţi în problema alegerii şefului statului, cred că doar cetăţenii îi pot ajuta.

„Este o decizie comună, în interesul Moldovei. Toate încercările pe care le-a făcut AIE pentru depăşirea crizei n-au dat rezultat", a declarat liberal-democratul Vlad Filat. „Este singura soluţie pentru deblocarea situaţiei în care ne aflăm de mai bine de doi ani", a spus, la rândul său, democratul Marian Lupu. „Ne asumăm pe deplin să depăşim criza. Cetăţenii au obosit de situaţia asta!", a comentat şi liberalul Mihai Ghimpu.

Potrivit lor, referendumul constituţional ar putea avea loc nu mai târziu de aprilie, ca peste o lună să fie ales preşedintele. Deocamdată, politicienii n-au precizat ce anume vor să schimbe, dar au spus că, începând de azi, un grup de experţi va lucra asupra unui proiect în acest sens.

Decizia luată de cei trei a supărat opoziţia comunistă, care a refuzat să se prezinte la şedinţa extraordinară. „PCRM condamnă acţiunile majorităţii parlamentare de aprofundare a crizei politice şi încalcarea sistematică a Constituţiei care conduce la uzurparea puterii în stat", se arată într-un comunicat de presă emis de PCRM.

SCOP NOBIL, ȘANSE SLABE

Şi părerile experților sunt împărţite. „Este o posibilitate ca cetăţenii să-şi exprime voinţa politică. Important este ce şi cum se propune la referendum şi cât de clar este formulată problema", spune doctorul în drept constituţional Nicolae Osmochescu.

„Nu pun la îndoială necesitatea unui pleb

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete Taurus cu rază lungă de acţiune

Ziare.com acum 28 minute
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, deși Berlinul a exclus asta până acum, a declarat joi un oficial american, transmite AFP. Wash

Elevii intră de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor

HotNews acum o ora
Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Prin excepţie, pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri şi se încheie pe 7 iunie 2024, iar pentru c

India începe să voteze în a doua fază a alegerilor

Mediafax acum 42 minute
India a început vineri să voteze în cea de-a doua fază a celor mai mari alegeri din lume, în timp ce premierul Narendra Modi şi rivalii săi ridică tonul campaniei, concentrându-se asupra unor subiecte fierbinţi precum discriminarea religioasă, acţiu

Universitatea Craiova a fost învinsă de CFR Cluj cu scorul de 1-0. Clujenii au jucat prost dar au învins

NapocaNews acum 33 minute
Universitatea Craiova a fost învinsă de CFR Cluj cu scorul de 1-0 (0-0), joi seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a fazei play-off a Superligii de fotbal, scrie Agerpres. Unicul gol al partidei a fost reuşit de Daniel Bîrligea (

O adolescentă de 13 ani, inculpată cu privire la trei tentative de omor într-o şcoală în Ţara Galilor. Două profesoare şi o elevă înjunghiate, externate

News.ro acum 8 ore
O adolescentă în vârstă de 13 ani a fost inculpată joi cu privire la tentative de omor, după ce a înjunghiat două profesoare şi o elevă într-o instituţie şcoală, miercuri, în Ţara Galilor, anunţă poliţia locală, relatează AFP. Cele trei victime răni

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în sudul Moldovei

Mediafax acum 13 ore
Avertizarea meteorologică menţionează „frecvente descărcări electrice, averse ce vor acumula peste 25 l/mp, grindină de mici dimensiuni şi intensificări ale vântului”. Sunt vizate localităţile Tecuci, Lieşti, Matca, Umbrăreşti, Cosmeşti, Barcea, Dră

Vânzări - Auto - 26 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 9 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

GlaxoSmithKline dă în judecată Pfizer şi BioNTech pentru tehnologia vaccinului Covid-19

News.ro acum 42 minute
GlaxoSmithKline a dat în judecată Pfizer şi BioNTech în instanţa federală din Delaware, joi, acuzându-le că au încălcat brevetele GSK legate de tehnologia ARNm (ARNm) în vaccinurile de succes împotriva COVID-19 ale companiilor, transmite Reuters. GS

PSD: Clotilde Armand întruneşte toate atributele penalului în funcţii publice. USR nu mai are nicio scuză dacă nu o exclude din partid!

News.ro acum 12 ore
PSD solicită conducerii USR să aplice standardele de integritate în politică pe care le invoca în cazul altora şi să o excludă de îndată pe Clotilde Armand din partid. „După trimiterea în judecată, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, întruneşte

Vremea

București
acum

vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

2°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°