Foştii preşedinţi Ion Iliescu şi Emil Constantinescu au participat, astăzi, la Cotroceni, la ceremonia de aniversare a zece ani de la invitarea României pentru aderarea la NATO.
Cei doi foşti preşedinţi au participat la ceremonie la invitaţia lui Traian Băsescu. Mai mult, actualul şef al statului i-a felicitat pe Emil Constantinescu şi Ion Iliescu, menţionând în mod special meritele celor doi predecesori ai săi în aderarea României la NATO.
Ultima dată când cei trei au apărut în aceeaşi poză împreună a fost în 1 decembrie 2009, dar atunci Traian Băsescu a evitat să dea mâna cu Ion Iliescu şi Emil Constantinescu.
Iliescu: un gest de normalitate
Fostul preşedinte Ion Iliescu vede ceremonia de la Cotroceni ca pe un gest de normalitate. „Invitaţia a venit de la Traian Băsescu, cel care a organizat evenimentul. Era normal să îi invite şi pe foştii şefi de stat pentru că marcăm un moment de coeziune. La aderarea României la NATO au contribuit toate forţele polititice. A fost raţiunea care ne-a unit în istoria noastră recentă", a comentat Ion Iliescu pentru adevarul.ro.
De altfel, aderarea la NATO i-a trezit lui Ion Iliescu şi amintiri de altă natură. „A fost momentul Praga - solemn - şi apoi ne-am deplasat la Bucureşti, la mitingul la care a participat preşedintele Bush şi pentru el a rămas în memorie apariţia curcubeului. A fost o zi ploioasă în timpul mitingului nostru de consemnare a acelui moment şi a apărut curcubeul. Când m-am dus în vizită la Casa Albă, era fotografia pe culoarele Casei Albe cu curcubeul de la Bucureşti", şi-a amintit Iliescu.
FOTOGALERIE cu întâlniri de-a lungul timpului ale celor trei preşedinţi
Apariţiile de la începutul mandatului
La începutul mandatului lui Traian Băsescu relaţiile sale cu foştii preşedinţii nu erau extreme de tensionate. Despre Ion Iliescu circulau info