CNA a amânat luarea unei decizii în cazul emisiunii "Sinteza zilei" în care Mihai Gâdea i-a spus preşedintelui CNAS că este "dobitoc", niciuna dintre propunerile de sancţionare, printre care şi întreruperea emisiei postului pentru 10 minute, neîntrunind numărul de voturi pentru a fi aplicată, potrivit Mediafax.
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a analizat, în şedinţa de marţi, emisiunea "Sinteza zilei", moderată de Mihai Gâdea şi difuzată pe 22 februarie, pe Antena 3. În urma difuzării acestei emisiuni, CNA a primit 35 de reclamaţii.
În emisiune s-a discutat despre problemele pe care le au bolnavii de cancer în achiziţionarea medicamentelor necesare, precum şi despre modul în care aceştia sunt trataţi de către autorităţile statului, respectiv de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS). În urma dialogului telefonic avut cu câteva persoane bolnave de cancer, aflate în situaţii disperate datorită lipsei medicamentelor, moderatorul i-a rugat pe colegii din regie să-l contacteze pe preşedintele CNAS, Lucian Duţă, pentru a-i cere explicaţii.
După ce a intrat în direct, Duţă a spus că "problema punctuală cu morfina este o problemă legată strict de o firmă, care făcea importuri de morfină în România şi care nu i-a mai convenit să mai stea în România în condiţiile de piaţă (...) Este, dacă vreţi, şantajul pe care, la un moment dat, firmele farmaceutice îl pot face asupra statului român şi implicit asupra pacienţilor".
Ulterior, dialogul dintre Mihai Gâdea şi Lucian Duţă a degenerat. Mihai Gâdea a afirmat "Eu nu fac lobby pentru nicio firmă farmaceutică şi, până ieri, acest subiect îmi era, aşa cum le este multor români, din păcate, undeva la o periferie, nu era în centrul atenţiei mele", iar Lucian Duţă i-a spus moderatorului: "Surprinzător pentru mine este că dumneavoastră aţi început să apăraţi firmele de medicamente împotri