Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gazonul de pe Arena Naţională, pregătit pentru meciul de mâine

Publicat in Adevarul, miercuri 15 februarie 2012 ·

Folia protectoare care acoperea gazonul de pe Arena Naţională a fost ridicată în prima parte a zilei de azi, se arată într-un comunicat al Primăriei Capitalei.

Gazonul a fost aerisit, iar au fost efectuate tratamente de fertilizare.

Potrivit municipalităţii, aceste operaţiuni au rolul de a menţine în condiţii optime starea gazonului, în vederea asigurării unui teren de joc bun.

„Este important de reţinut că prelata folosită pentru a proteja gazonul a fost ridicată numai în momentul în care condiţiile meteo au permis-o”, se spune în comunicatul municipalităţii. „Mai mult, cu toate că timp de 24 de ore în Bucureşti au căzut cantităţi mari de zăpadă, tribunele şi căile de acces din stadion au fost degajate de operatorii de curăţenie cu promptitudine, astfel că în acest moment toate acestea sunt funcţionale”, se mai spune în text.

De asemenea, în acest moment, instalaţia de încălzire funcţioneză la parametri normali, realizând o temperatură de 16 grade Celsius la nivelul solului şi 14 grade Celsius la firul ierbii. Datorită prelatei cu care este acoperit gazonul, s-au menţinut temperatura şi umiditatea optime (de 22-26%), creându-se un microclimat propriu.

„Conform recomandărilor făcute de STRI (consultant oficial al UEFA şi FIFA) care a inspectat gazonul în două rânduri în data de 2 februarie, în ultima săptămână a fost ridicată temperatura în instalaţia de încălzire, după care gazonul a fost deszăpezit manual. Ulterior, acesta a fost acoperit cu o prelată protectoare, achiziţionată de ALPAB”, se mai arată în comunicat.

Primăria Capitalei precizează că până la ora meciului, programat mâine, gazonul va continua să fie întreţinut prin căldură, fertilizare şi drenaj.

În data de 10 februarie, preşedintele FRF, Mircea Sandu, şi finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, au inspectat Arena Naţională alătur

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 51 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 19 minute
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Rezervele valutare la BNR au scăzut în aprilie cu 1,7 mld. euro

Mediafax acum o ora
În cursul lunii aprilie au intrat la BNR 1,33 mld. euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor şi altele, anunţă Ziarul Financiar. În paralel

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

Nouă candidați s-au înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt

Adevarul acum 2 ore
Nouă candidaţi au intrat în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 9 iunie, după ce Biroul Electoral al Municipiului București le-a admis dosarele. 

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 2 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Bebelușul de două luni, bătut cu bestialitate de mama cadru militar, se însănătoșește: „E o luptătoare!”

Adevarul acum 35 minute
Un incident revoltător s-a petrecut la jumătatea lunii aprilie. Un bebeluș de doar două luni a fost bătut cu sălbăticie de cea care i-a dat viață. Femeia, angajată la o unitate militară din Capitală, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.

Un clip viral cu Robert de Niro în care strigă la manifestanţi anti-Israel este, de fapt, o repetiție pentru un serial Netflix

HotNews acum 15 minute
O înregistrare video cu Robert de Niro strigând la demonstranţi a devenit virală pe internet și a fost interpretată pe reţelele de socializare ca fiind o manifestare a actorului american de susţinere a Israelului este, de fapt, o repetiţie pentru fi

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Centrele de Relații cu Utilizatorii ale Distribuție Energie Electrică România vor fi închise în 3, 6 și 7 mai 2024

Tribuna acum 39 minute
Centrele de Relații cu Utilizatorii ale Distribuție Energie Electrică Romania – DEER nu vor avea program de lucru cu publicul în datele de 03 și 06 mai 2024, zile nelucrătoare la nivel național, dar și în 07 mai, zi liberă pentru angajații companiei

Vremea

București
acum

19°
joi

12°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°