Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Groapa Marianelor, locuită de o mare varietate de microbi

Publicat in Romania Libera, luni 18 martie 2013 ·

Un nivel remarcabil de mare al activităţii microbiene a fost descoperit în Groapa Marianelor din Oceanul Pacific, cel mai adânc sit cunoscut din scoarţa terestră, au anunţat oamenii de ştiinţă, într-un studiu publicat duminică în revista Nature Geoscience, relatează AFP, citată de Mediafax.

Groapa Marianelor, un fel de "cicatrice" cu o lungime de 2.550 de kilometri în Oceanul Pacific, are adâncimea de peste 11 kilometri în punctul denumit Challenger Deep, care ar putea "să înghită" cu uşurinţă vârful Everest (cel mai înalt vârf de pe Terra - 8.850 metri).

Din cauza adâncimii sale extreme, Groapa Marianelor este permanent cufundată în întuneric, iar temperaturile sunt aproape glaciale.

Citeşte şi FOTO Călătorie în abis. Cum a ajuns regizorul James Cameron în cel mai adânc punct al oceanului

Potrivit multor oameni de ştiinţă, cu cât fundul oceanului este mai adânc, cu atât el este privat de hrana care provine din apele de suprafaţă, bogate în oxigen.

Cercetătorii, coordonaţi de Ronnie Glud, de la Universitatea Danemarca de Sud din Odense, au avut însă surpriza să descopere că Groapa Marianelor era în realitate uimitor de bogată în materii organice.

Oamenii de ştiinţă au constatat un consum biologic de oxigen de două ori mai mare decât într-un sit învecinat, care are adâncimea de doar 6.000 de metri.

Citeşte şi Regizorul James Cameron, primul om care a explorat, de unul singur, Groapa Marianelor

Analiza sedimentelor prelevate din ambele situri a dezvăluit, totodată, concentraţii mai ridicate de celule microbiene în Challenger Deep.

Savanţii au utilizat un robot submarin special construit, echipat cu senzori foarte fini, capabili să calculeze consumul de oxigen de pe fundul oceanic. Ei au realizat şi câteva înregistrări video cu cea mai profundă zonă a Gropii Marianelor.

Citeşte şi Misterul din Groapa Marianelor, dez

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi polițiști au fost împușcați de un bărbat arestat într-o secție de poliție din Paris

HotNews acum 57 minute
Doi ofițeri de poliție au fost împușcați și grav răniți joi seară într-o secție de poliție din Paris de un bărbat care a pus mâna pe arma unui agent, a declarat pentru AFP o sursă apropiată cazului. politie FrantaFoto: Nicolas Guyonnet / AFP / Profi

VIDEO Eurovision 2024: Israel s-a calificat în finala de sâmbătă, în ciuda protestelor din stradă şi a huiduielilor de pe Malmo Arena / Celelalte țări finaliste

HotNews acum 7 ore
În ciuda huiduielilor pe Malmö Arena la finalul prestaţiei concurentei din Israel, Eden Golan, cu melodia „Hurricane”, artista s-a calificat în finala de sâmbătă a Eurovision 2024. În finală vor concura şi Lituania, Austria, Olanda, Norvegia, Grecia

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 8 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian, în turul 3 la Roma după meciuri în contrast

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sorana Cîrstea, 33 de ani, ♦ 32 WTA, și Jaqueline Cristian, 25 de ani, ♦ 68 WTA, au reușit victorii care le duc în turul al treilea în turneul WTA 1000 de la Roma. 11 break-uri, 7 pentru româncă și 4 în dreptul adversarei ei

A început campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale din 9 iunie. Care sunt regulile

Adevarul acum 47 minute
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale a început vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00.

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 11 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 10 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 7 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

Justin Bieber şi Hailey Baldwin Bieber aşteaptă primul lor copil împreună

Mediafax acum 9 ore
Hailey şi Justin au fost foarte deschişi în legătură cu dorinţa de a avea copii şi de a-i avea tineri (Justin are 29 de ani, iar Hailey are 27 de ani), iar Hailey a vorbit despre întemeierea unei familii încă din 2021. „Întotdeauna am ştiut că sunte

Cum păcălesc românii automatele de reciclare și iau bani şi pe sticlele care nu sunt în program

Adevarul acum 10 ore
Inventivi din fire, românii au descoperit metoda de a obține bani din reciclarea ambalajelor, chiar și atunci când aceste sticle nu sunt parte din Sistemul Garanție-Returnare (SGR). Trucul funcționează, scrie Libertatea, care l-a și testat, dar nu v

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°