Dinamo a pierdut în faţa celor de la Aix-les-Bains, echipă formată din jucători amatori. Pregătirile „câinilor“ nu merg prea bine. O victorie şi două înfrângeri este bilanţul de până acum. Ultimul eşec a fost în faţa unei formaţii de Liga Regională Onoare. După un succes cu Nantes (2-0) şi un eşec la limită, contra unei echipe de Liga Campionilor, Olympique Marseille (1-2), Dinamo s-a făcut de râs în stilul propriu. A pierdut cu amatorii de la Aix-les-Bains, echipă cu acelaşi nume precum cel al staţiunii în care „câinii” sunt cantonaţi în Franţa.
De fapt, jucătorii micuţei trupe care activează în Liga Regională Onoare sunt întâlniţi de dinamovişti pe la hotel sau supermarket! Şi asta pentru că cei care i-au răpus pe roş-albi au ocupaţii dintre cele mai inedite pentru un fotbalist. Duminică, nimic nu anunţa „potopul” ce avea să se abată asupra românilor.
Elevii lui Bonetti au început destul de bine amicalul, au deschis scorul prin Andrei Cristea, în minutul 10, şi totul decurgea conform planului: scorul fluviu era în grafic. Socoteala de la pauză nu s-a potrivit cu cea din repriza secundă, pentru că ageamiii francezi şi-au dat drumul la joc: au marcat de două ori şi au lăsat cu gura căscată pe toată lumea.
Knattspyrnufelag, cea mai celebră umilinţă
Au luat acasă şi mingea pe care au băgat-o în poarta lui Cristi Munteanu, cu autografele dinamoviştilor pe ea. De pe margine, copiii şi soţiile gazdelor au aplaudat performanţa amatorilor.
Roş-albii sunt „specialişti“ în astfel de rezultate care afectează imaginea şi onoarea clubului Dinamo. Cel mai ruşinos episod din istoria „câinilor“ rămâne eliminarea din cupele europene în faţa islandezilor de la Knattspyrnufelag, din anul 1997. Alte umilinţe celebre sunt cele din Cupa UEFA, din 2007 şi 2008, când „câinii” au fost lăsaţi pe dinafară de suedezii de