Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Puterea, reprezentată la recepția de Ziua Națională de Ioan Ghișe. Acesta a reușit să fie DAT AFARĂ

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 29 noiembrie 2012 ·

Nu doar premierul Victor Ponta și președintele Senatului, Crin Antonescu, ci și majoritatea guvernului și a oficialilor USL au lipsit de la recepția dată de Administrația Prezidențială de Ziua Națională a României. Puterea a fost reprezentată la evenimentul oficial de senatorul liberal Ioan Ghişe, un obișnuit al Palatului Cotroceni, e drept, pe dinafară.

Ghișe n-a stat nici el mult la recepție, reușind să fie evacuat imediat după discursul lui Traian Băsescu. Se pare că senatorul PNL a încercat să își dea haina jos pentru a arăta un tricou cu mesajul de protest pe care l-a mai afișat și în alte rânduri, după eșecul tentativei de demitere a președintelui Traian Băsescu, într-o serie de proteste pe trotuarul de lângă Palatul Cotroceni.

Iată cum a decurs incidetul, conform relatării protagonistului principal, care admite că s-a dus la fața locului deghizat în personaj serios. "Când am pus mâna la gât să scot cravata m-au imobilizat doi ofiţeri SPP de braţe şi m-au scos afară din mulţime, au răsturnat şi o platformă pe care se aducea şampania, pentru că pe tricoul pe care îl aveam sub cămaşă scrie "Poporul a decis, Băsescu e demis şi poporul este suveran"'', a relatat Ghișe striptease-ul întrerupt la care s-a dedat. Acesta spune că nu a fost bruscat de cei doi ofiţeri SPP, ci aceştia doar i-au imobilizat braţele şi l-au împins de spate.

Liderii USL Victor Ponta și Crin Antonescu au refuzat invitația președintelui Traian Băsescu. Ei s-au aflat în campanie electorală în județele Tulcea și Constanța. Premierul Victor Ponta a anunțat însă că va participa la parada organizată de 1 Decembrie la Arcul de Triumf.

La recepție sunt prezenți, în schimb, edilul-șef al Capitalei, Sorin Oprescu, ministrul Finanțelor, Florin Georgescu, și Claudiu Lucaci, director TVR.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

Femeia care a câștigat la loterie de două ori câte un milion de dolari în decurs de doar 10 săptămâni

Ziare.com acum o ora
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Război în Ucraina, ziua 799. Sursă ucraineană: un oraș din estul Ucrainei au putea fi cucerit de ruși

Press Alert acum 47 minute
Căderea orașului Ceasiv Iar din regiunea Donețk este, probabil, doar o chestiune de timp. Anunțul a fost făcut de un ofițer de informații militare ucrainene. Rușii își propun să cucerească orașul până pe 9 mai când sărbătoresc Ziua Victoriei. Ofițer

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

UPDATE - Prahova - Intervenţie de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii surpate, la Slănic. Prefect: În momentul de faţă nu există niciun indiciu concret că ar trebui să extindem perimetrul de siguranţă

News.ro acum o ora
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova a aprobat, vineri, realizarea unei intervenţii de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii 23 August din Slănic, surpată în urmă cu o săptămână. După stabilizarea provizorie a tron

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 6 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 6 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum 2 ore
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum 3 ore
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 5 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Vremea

București
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

19°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°