Femeia postmoderna, "Eva" prezentului, este un cliseu, o marota a societatii de consum. Ea invata sa faca zilnic cumparaturi, sa gateasca fantezist, sa se imbrace colorat, sa faca sex aproape tot timpul. Analizind romanul Ion al lui Rebreanu, G. Calinescu spune, la un moment dat, in celebra sa Istorie..., urmatoarele - nu mai putin celebre - cuvinte: "In societatea taraneasca, femeia reprezinta doua brate de lucru, o zestre si o producatoare de copii". Fraza este cunoscuta, cred, de toata lumea. Acum vreo doua decenii, era chiar o banalitate de manual. Calinescu - un misogin nedisimulat el insusi, studiat, din acest unghi, la rubrica de fata, in urma cu mai bine de un an - enunta aici un adevar trist, legat de mentalitatile patriarhale ale lumii traditionale, nu doar romanesti, as indrazni sa adaug, ci internationale: femeia nu depaseste, in interiorul stereotipurilor culturale ancestrale, nivelul unei comoditati oarecare, necesare - prin functiunile sale biologice si sociale - bunului mers al istoriei. Exemplul particular, cu valoare generica, folosit de Calinescu, e Ana, femeia-victima (imaginata de Rebreanu), care ajunge un mijloc de confruntare sociala intre doi barbati: tatal si viitorul sot. Personalitatea si umanitatea din ea sint reduse pina la anihilare de vointa masculina, ce o reproduce mental, invariabil, numai in formula de obiect. Odata incheiata capacitatea sa utilitara (forta de munca, entitate procreatoare si valoare concreta, cuantificabila financiar), rolul istoric al femeii, practic, s-a terminat. Aidoma celorlalte "dobitoace" din spatiul domestic, ea se dovedeste dispensabila, facind loc, eventual, altui "animal" - mai tinar si, implicit, mai cu folos exploatabil. Individul postmodern ar zice, la prima vedere, ca progresul omenirii a fost, dupa cel de-al doilea razboi mondial, macar din aceasta perspectiva, covirsitor. Mentalitatile au evoluat fa