Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bălan consideră că România a făcut mulţi paşi înapoi din punct de vedere al credibilităţii

Publicat in Monitorul de Suceava, duminică 15 iulie 2012 ·

Deputatul PDL de Suceava Ioan Bălan a declarat că sub conducerea Guvernului Victor Ponta, România a făcut mulţi paşi înapoi din punctul de vedere al credibilităţii pe plan extern. Ioan Bălan a spus că preşedintele României, Traian Băsescu, „şi-a dedicat mandatul” procesului de modernizare a României. „Nu vrem ca, în urma referendumului, România să facă paşi înapoi. Deja prin ceea ce s-a întâmplat în ultimele două săptămâni, România a pierdut din punctul de vedere al credibilităţii. În această campanie avem de apărat România europeană, acea Românie pe care am început să o construim acum opt ani împreună cu instituţiile statului şi cu românii. O Românie care a făcut mulţi paşi înainte, fie că vorbim de justiţie, educaţie, legislaţia muncii, fie că vorbim de aspiraţiile noastre. Asta chiar dacă în cei opt ani de mandat ai preşedintelui, ultimii trei au fost marcaţi de o puternică criză economică, ce nu a pornit de la noi, dar căreia a trebuit să-i facem faţă”, a precizat Bălan.

Pe de altă parte, deputatul PDL de Suceava a arătat că actualul premier al României, Victor Ponta, „a mutat necinstea” la Bruxelles, crezând că acolo sunt oameni cu care discută exact „cum discută el în PSD, adică oameni necinstiţi”. Ioan Bălan a subliniat că Victor Ponta încă mai crede că relaţia cu Bruxellesul poate să mai fie cea din 2004, „când PSD practica un limbaj dublu”.

„România nu a mai minţit în afară şi nu a mai utilizat un limbaj dublu după anul 2004. Domnul Ponta trebuie să înţeleagă în primul rând că trebuie să fie cinstit. Facem apel la domnii Ponta, Antonescu, Voiculescu, Dragnea, să fie cinstiţi în relaţia cu oamenii. Şi nu în ultimul rând, vrem să-i asigurăm pe români că bătălia nu este pentru un scaun, ci pentru valori”, a precizat Ioan Bălan, care a mai adăugat că românii nu sunt ostili adevărului, ci sunt ostili politicienilor necinstiţi.

Deputatul PDL de

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru Apărare. Invazia rusă în Ucraina a determinat-o pe Ursula von der Leyen să ia această decizie

Ziare.com acum o ora
Dacă va rămâne preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat marţi, 30 aprilie, la Praga că, viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru apărare. Și asta dată fiind importanţa acestui sector în contextul războiului prov

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 2 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Cauzele prăbușirii străzii din Slănic, Prahova: Locuitorii evacuați nu se pot întoarce acasă / Prefectul acuză conducerea Consiliului Județean

Ziare.com acum 54 minute
Cei 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, care au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit, nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii arată că prăbuşirea

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 2 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum o ora
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Ministerul Energiei: România este prima ţară de la Marea Neagră cu un cadru de reglementare al energiei eoliene offshore / Burduja: Până în 2032 vom avea primii MW de energie electrică produşi prin utilizarea resurselor de vânt din Marea Neagră

News.ro acum o ora
Ministerul Energiei transmis, marţi, că România este prima ţară de la Marea Neagră cu un cadru de reglementare al energiei eoliene offshore, după ce preşedintele Klasu Iohannis a promulgat legea în acest domeniu. Actul normativ va intra ăn vigoare î

ANSVSA a controlat mii de unităţi din industria alimentară în zonele turistice. Au fost date amenzi de peste 2,2 milioane lei

HotNews acum 50 minute
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Nicuşor Dan: Am început plantarea celor aproape 100 de arbori tineri în zona Parcului Cişmigiu, în cadrul proiectului Coroană Verde pentru Regina Elisabeta

News.ro acum o ora
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că a fost începută plantarea celor aproape 100 de arbori tineri în zona Parcului Cişmigiu, în cadrul proiectului Coroană Verde pentru Regina Elisabeta.

Ordinul de Malta neagă orice legătură cu Paul de România / Ce susținuse avocatul în instanță: „A fost umilit”

HotNews acum 16 minute
Ordinul Suveran Militar Ospitalier al Sfântului Ioan Botezătorul de Ierusalim, de Rodos şi de Malta (Ordinul Cavalerilor de Malta) a declarat pentru publicaţia Times of Malta că Paul de România nu are nicio legătură cu ei, după ce avocatul aşa-numit

Vremea

București
acum

15°
mar.

13°/19°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
Iasi
acum

18°
mar.

10°/22°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

13°
mar.

13°/14°
mie.

13°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

10°/20°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
Timisoara
acum

20°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°