Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marius Rotar, cercetător: Cremaţia este o utilitate şi porneşte de la fenomenul urbanizării

Publicat in CityNews Alba, sâmbătă 18 mai 2013 ·

O dezbatere necesară: înhumare sau incinerare? Cremaţia este o temă care devine de actualitate în aglomerările urbane din ţara noastră unde criza locurilor de veci se acutizează. Dacă în alte colţuri ale lumii tradiţia dictează ca trupul celui trecut în nefiinţă să fie ars, în ţările cu religie predominant ortodoxă, cum este şi ţara noastră, ideea cremaţiunii nu este îmbrăţişată cu uşurinţă, deşi sunt voci care spun că Biblia nu incriminează această practică. Marius Rotar a început în 2006 să cerceteze istoria cremaţinunii în România, prima dintre ţările cu religie predominant ortodoxă unde s-a construit un crematoriu uman, încercând să afle dacă incinerarea, un subiect aproape tabu în zilele noastre, era preferată de oamenii care făceau parte din elita societăţii sau era pur şi simplu un serviciu la care comunitatea a început să apeleze din aceleaşi motive pe care le avem şi noi astăzi – creşterea populaţiei şi lipsa locurilor de veci.

La Cluj, ideea construirii unui crematoriu uman în Cimitirul Mănştur a născut controvesre. 100 de clujeni care locuiesc lângă cimitir au fost scoşi în strada de un fost deputat rămas acum fără funcţie. Primele proteste au început anul trecut, oamenii spunând că acel crematoriu este poziţionat mult prea aproape de blocurile în care locuiesc şi că vor fi deranjaţi de fum. Construcţia crematoriului a rămas deocamdată doar în stadiul de proiect. Asta în condiţiile în care firma care vrea să construiască crematoriul în Cimitirul Mănăştur a câştigat un prim proces cu Primăria Cluj. Trebuie spus că studiile de mediu atară că o motoretă poluează mai mult decât un crematoriu.

Marius Rotar este cercetător istoric la Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia şi autorul primei lucrări din istoriografia românească dedicată morţii – „Moartea în Transilvania în secolul XIX”. De asemenea, Marius Rotar este autorul primei istorii

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis începe o vizită de lucru în SUA/ El va fi primit, la Casa Albă, de Joe Biden şi îi va fi decernat premiul Distinguished International Leadership Award pentru anul 2024/ Întrevedere cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor

News.ro acum 57 minute
Preşedintele Klaus Iohannis începe, marţi, o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, el urmând să fie primit, la Casa Albă, de preşedintele SUA, Joe Biden. Discuţiile dintre cei doi şefi de stat vor viza şi situaţia din Ucraina şi din bazinul

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 7 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 8 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 11 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 10 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 8 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 10 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 11 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 8 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Reprezentanții UE nu au ce căuta la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, susține șeful diplomației europene Josep Borrell

Ziare.com acum 12 ore
Reprezentanții UE nu ar trebui să fie la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care se va desfăşura marţi, 7 mai, la Moscova, iar cel care se opune este șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni, 6 mai, un pur

Vremea

București
acum

15°
mar.

15°/27°
mie.

13°/19°
joi

12°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

12°
mar.

12°/27°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

8°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

10°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/17°
Timisoara
acum

12°
mar.

12°/23°
mie.

12°/20°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°