Pentru a intra în rândul lumii şi a mai face un pas către reforma sistemului sanitar încremenit într-o perpetuă tranziţie, politicienii din sănătate doresc rezolvarea cât mai rapidă a dosarului cardului naţional de sănătate. În ţările UE, fiecare asigurat este în posesia unui card de sănătate, care atestă calitatea de asigurat şi permite urmărirea pacientului în sistem. Românii se plimbă prin UE cu card european de sănătate, dar încă nu îl au în portofel pe cel naţional. Legea actuală a asigurărilor de sănătate din România prevede eliberarea cardurilor de sănătate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), prin intermediul furnizorilor de servicii din asistenţa primară. Procesul tipăririi şi eliberării cardurilor s-a tergiversat neaşteptat de mult, din diverse motive de natură organizaţională, financiară şi etică sau legate de cum şi ce informaţii vor fi incluse pe card. Echipa aflată acum la guvernare şi-a propus să ducă la îndeplinire această sarcină, considerată un pas înainte în eficientizarea sistemului sanitar şi îmbunătăţirea calităţii actului medical. Cardurile, cititoarele, se spune că ar exista, dar trebuie distribuite, însă termenele trec unul după altul şi încă nu se ştie precis cine le va distribui. Organizaţiile medicilor de familie nu sunt de acord ca aceia pe care îi reprezintă să presteze un „serviciu“ considerat nemedical, consumator de timp, sub calificarea lor profesională, deşi prin lege CNAS ar avea dreptul să le ceară acest lucru. În presă şi în dezbateri, s-au aruncat argumente pro şi contra de ambele părţi. Motivul alegerii distribuirii cardului prin reţeaua de medicină de familie este că, în prezent, nu există în România, potrivit CNAS, o evidenţă şi o instanţă mai apropiată de pacient decât cabinetele medicilor de familie, răspândite pe tot cuprinsul ţării. Distribuţia cardurilor la acest nivel ar scuti deplasarea populaţiei l