Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copos mai are o singură dorinţă pentru campania de transferuri din această vară

Publicat in Gandul, joi 5 iulie 2012 ·

"Am vorbit cu Sabău în această dimineaţă, el este foarte mulţumit lot şi de felul în care se pregătesc băieţii. Cred că mai avem nevoie doar de un mijlocaş central şi încheiem campania de transferuri. În rest, suntem acoperiţi, avem câte doi jucători pe fiecare post", a spus Copos.

Acţionarul clubului giuleştean a precizat că bugetul de transferuri a fost depăşit, după cheltuielile "imense" făcute sezonul trecut. "Bugetul de transferuri este depăşit de mult, pentru că am avut nişte cheltuieli imense, imense anul trecut", a mai spus Copos.

George Copos a anunţat că atacantul macedonean Baze Ilijoski a semnat, joi dimineaţă, un contract valabil patru ani cu gruparea giuleşteană, precizând că acesta nu a venit din postura de jucător liber, ci a fost cumpărat de la FC Braşov.

"Baze Ilijoski e al nostru, gata! S-a rezolvat astări dimienaţă la ora 07.00. Toată noaptea am negociat şi abia la 07.00 am semnat. A fost greu să îl aducem pentru că în cele din urmă nu a venit liber, l-am cumpărat de la Braşov. Nu mai contează suma de transfer, sunt stors definitiv", a spus Copos.

"Am vorbit cu Sabău în această dimineaţă, el este foarte mulţumit lot şi de felul în care se pregătesc băieţii. Cred că mai avem nevoie doar de un mijlocaş central şi încheiem campania de transferuri. În rest, suntem acoperiţi, avem câte doi jucători pe fiecare post", a spus Copos.

Acţionarul clubului giuleştean a precizat că bugetul de transferuri a fost depăşit, după cheltuielile "imense" făcute sezonul trecut. "Bugetul de transferuri este depăşit de mult, pentru că am avut nişte cheltuieli imense, imense anul trecut", a mai spus Copos.

George Copos a anunţat că atacantul macedonean Baze Ilijoski a semnat, joi dimineaţă, un contract valabil patru ani cu gruparea giuleşteană, precizând că acesta nu a venit din postura de jucător liber, ci a fost cumpărat de la F

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă o medalie de aur pentru România la Europenele de Canotaj

Mediafax acum 17 minute
„Aur pentru România în ultima finală din cadrul Campionatelor Europene de la Szeged: <proba regină> a canotajului, cea de 8+1 feminin (W8+). Echipajul compus din Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Lehaci, Mădălina Bereş, Amalia Bereş

Final de vis pentru România la CE Canotaj: Aur în proba de 8+1 feminin

HotNews acum 30 minute
Delegația României a încheiat perfect participarea la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria, echipajul feminin de 8+1 cucerind medalia de aur. Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: MoiraM / Alamy / Alamy / Profimedia În proba regină a canotajului, fetele

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

PNL a înaintat un proiect de lege prin care vârsta de pensionare a femeilor se calculează în funcție de numărul copiilor

HotNews acum 30 minute
Un proiect de lege inițiat la Senat de mai mulți liberali prevede că femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv şi care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare,

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum o ora
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum o ora
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 5 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 5 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/16°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

10°/25°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°