Moţiunea de cenzură a adus în prim-plan Protocolul unei alianţe dintre PSD şi PD. Contrar prostiilor zise de tot felul de băgători de seamă, o alianţă cu PD nu e nici o nenorocire. Nici pentru PSD, nici pentru PD. Ba chiar, dacă ne gândim la pragmatismul PD, o alianţă a PSD cu acest partid e mult mai posibilă decât una cu PNL, formaţiune rămasă într-un anticomunism anacronic şi de prisos. Problema, marea problemă, e a felului în care conducerea PSD a decis alierea cu PD: Fiind vorba de o mutaţie strategică, era normal ca ea să fie bine pregătită, dar mai ales discutată şi votată la toate nivelurile. Şi din mai multe motive: 1) De ceva timp, PSD a avut drept adversar crâncen declarat PD şi şeful mărturisit al acestui partid, Traian Băsescu. Ba, mai mult, PSD a fost un aliat – chiar dacă discret – al PNL. O asemenea schimbare de alianţă cere neapărat pregătire temeinică şi acceptul întregului partid. Altfel, noua mişcare risca să treacă drept una născută din nevoia de a fi la putere cu orice preţ. 2) Moţiunea de cenzură a fost aprobată de partid ca o formulă de precizare necesară a poziţiei de partid de stânga. Textul Moţiunii e axat pe o platformă de Stânga, ba chiar pune unele accente pe una de Stânga a Stângii. Nu s-a discutat un moment participarea la guvernare şi, cu atât mai puţin, în alianţă cu PD. Partidul Democrat e o formaţiune aparte pe scena noastră politică. Mai toate partidele sunt conduse, cu o mână de fier, de Lideri. De un Lider e condus şi PD. Lider e puţin spus. Traian Băsescu, pentru că despre el e vorba, se comportă faţă de PD ca un Dictator zbanghiu. Oameni în toată firea, cu neveste şi copii, liderii PD nici nu respiră fără a se întreba dacă asta nu-l supără cumva pe Jupânul din Deal. Tipul de lider PD în stare să-i facă faţă lui Traian Băsescu e Emil Boc. Pentru că Emil Boc răspunde ca un radar tuturor tresăririlor celui din Deal. În aceste cond