Arhidieceza Romano-Catolică de Alba Iulia trebuie să primească despăgubiri de 25.000 de euro de la statul român, pentru că nu i-au fost restituite Biblioteca Batthyaneum şi Institutul de astronomie, confiscate în perioada comunistă, a decis marţi Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Decizia luată marţi de o Cameră a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) nu este finală, oricare dintre părţi putând cere, pe parcursul a trei luni de la emiterea ei, judecarea cauzei de către Marea Cameră.
Ministrul Culturii a precizat că această cauză nu ţine de ministerul pe care îl conduce, ci de Secretariatul General al Guvernului, fiind vorba de un proces cu statul român. Haşotti a mai subliniat că decizia CEDO nu prevede restituirea Bibliotecii Batthyaneum, care este în prezent o filială a Bibliotecii Naţionale a României (BNR), aflată în subordinea Ministerului Culturii, ci sancţionarea statului român pentru faptul că nu a gestionat cu celeritate solicitarea arhiepiscopiei. Haşotti a adăugat că probabil Guvernul va contesta această decizie.
Totodată, Haşotti a spus că, personal, consideră că decizia Curţii de Apel Alba Iulia de a respinge solicitarea arhiepiscopiei de restituire a bibliotecii este una corectă. "Din punctul de vedere al cetăţeanului, cred că Batthyaneum trebuie să rămână parte a Bibliotecii Naţionale", a declarat ministrul Culturii.
Arhidieceza de Alba Iulia, una dintre cele două arhiepiscopii romano-catolice din România, alături de cea de la Bucureşti, a beneficiat, din 31 iulie 1798, de o donaţie, constând într-un institut de astronomie şi o bibliotecă, Batthyaneum, ce cuprindea o bogată colecţie de cărţi vechi, foarte valoroase. Donatorul, episcopul Ignaţiu Batthyany, şi-a exprimat atunci dorinţa ca acestea să fie deschise publicului larg, nu numai celor de confesiune catolică, dar să nu fie mutate de la Alba-Iulia, potrivit