Copila Alma Roberta se juca în bălăriile de pe malul râului Prahova. La capătul unui băţ agăţase un cârlig şi-l plimba prin apa tulbure, aşa cum văzuse că fac oamenii mari – între care un tip chel cu o tichie de mărgăritar pe cap şi cu o bluză în dungi şi altul mic de stat, cu ochelari şi părând să nu iasă din vorba chelului.

La un moment dat, surpriză: la capătul aţei se zbătea de mama focului un peştişor. Era galben de tot, ca bijuteriile-imitaţie pe care le purtau fetele mai mari, care-şi făceau veacul pe la gară. L-a luat, l-a desprins din cârlig şi ce-i fu dat să audă? „Alma, Alma, dă-mi drumul şi îţi voi îndeplini trei dorinţe”. „Ba, s-avem pardon, spuse fiica de republican, întâi dorinţele şi pe urmă libertatea!”. „Ok!”, zise peştişorul.

„Spune prima ta dorinţă!”. Alma se gândi puţin la modelele pe care le avea prin preajmă şi zise: „Vreau să am două picioare lungi şi frumoase!”. Peştişorul a rămas nedumerit, pe gânduri (de câte ori mai fusese prins, i se ceruseră cu totul alte lucruri) şi conchise: „Fie!”. Şi, deoadată, Alma se trezi că fusta i-a rămas scurtă şi sub ea înfloriră două picioare de toată frumuseţea. Încă uimită, reuşi să bâiguie cea de-a doua dorinţă: „Aş vrea să câştig concursul Miss România!” Şi mai contrariat, peştişorul îşi trecu în revistă fişierul de posibilităţi şi până la urmă îl găsi pe cel căutat. Făcu „click” şi, deodată, văioaga plină de buruieni se transformă într-o scenă feerică, în mijlocul căreia, ea, Alma, păşea ca pe catwalk, cu coroana de miss sclipind pe capul ei plin de bucle. „Ei, dacă-i pe-aşa, peştişorule, să te vedem ce mai eşti în stare. A treia mea dorinţă este...”, spuse Alma şi făcu o pauză, urmărind concentrarea micuţului exemplar ihtiologic din mîna sa ornată cu o manichiură sidefie ce nu se putea obţine cu produse din talciocul ploieştean. „Dacă vrei cu adevărat să-ţi dau drumul şi să te zbenguieşti