Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spania a intrat în istoria fotbalului mondial

Publicat in Gandul, vineri 28 decembrie 2012 ·

Adăugând Euro 2012 la titlurile de campioană a Europei în 2008 şi a lumii în 2010, Spania lui Xavi, Iniesta şi Ramos a intrat vara trecută în istoria fotbalului mondial, se arată într-un material al agenţiei France Presse.

Niciodată o echipă naţională nu a reuşit să câştige trei titluri majore consecutiv. Şi asta în condiţiile în care selecţionata "La Roja" a fost criticată pentru "plictisitoarea tiki-taka", acest joc pe bază de pase repetate.

Autorii unei finale senzaţionale la Kiev, în faţa Italiei (scor 4-0), campionii europeni şi mondiali au avut ocazia de a-şi reduce la tăcere detractorii.

Prestaţia jucătorilor lui Del Bosque în Polonia şi Ucraina a consacrat o generaţie de aur şi un stil care va rămâne în istorie.

"La Roja" lui Xavi, Iniesta and co. este o odă a posesiei balonului, a acţionilor construite minuţios, combinate cu accelerări brutale. Peste toate, o copie a stilului Barcelonei, ajutată de deschideri lungi semnate de madrilenul Xabi Alonso.

Datorită acestei filozofii de joc la care nu au renunţat niciodată, chiar şi sub tirul criticilor, spaniolii au reuşit să surmonteze două absenţe care păreau greu de suplinit: cea a fundaşului central Carles Puyol şi cea a celui mai bun marcator, David Villa.

Colectivă prin definţie, reprezentativa Spaniei are totuşi jucători de bază care încadrează echipa în mod strălucitor, scrie AFP.

Mai întâi, Iniesta, ales cel mai bun jucător la Euro 2012, apoi cel mai bun jucător al anului de către UEFA. La 28 de ani, micul mijlocaş ofensiv al Barcelonei pare să fi atins apogeul carierei sale. Prestaţia de vis din meciul cu Croaţia, când coechipierii săi nu au fost cei mai buni, rămâne în memoria tuturor iubitorilor fotbalului.

Apoi Sergio Ramos. În lipsa lui Puyol, fundaşul central de la Real Madrid a avut o evoluţie superbă la Euro 2012. El a fost simbolul echipei, vir

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum o ora
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 45 minute
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Infotrafic Porturile de la Marea Neagră, închise din cauza vântului puternic

Ziua Constanta acum o ora
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că au fost suspendate manevrele navelor în porturile de la malul Mării Negre,din cauza vântului puternic. Reamintim că municipiul Constanța se află astăzi, 4 mai 2024 sub

USR: Justiţia confirmă dreptul USR Roman de a participa la alegeri / Decizia Tribunalului Neamţ este definitivă

News.ro acum o ora
USR anunţă, sâmbătă, că a câştigat în instanţă dreptul de a participa la alegerile din 9 iunie, în municipiul Roman. Decizia Tribunalului Neamţ este definitivă. ”USR a câştigat, astăzi, prin decizia Tribunalului Neamţ, dreptul de a participa la aleg

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum 23 minute
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 4 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Thomas Bach risipeşte îndoielile: „Ceremonia de deschidere la Paris 2024 va avea loc pe Sena”

Mediafax acum 15 minute
Răspunzând la îngrijorările tot mai mari privind securitatea evenimentului, pe fondul ameninţării unor posibile atacuri teroriste, el a declarat: „Decizia este clară: va fi pe Sena", a spus el la postul de radio El Mon a RAC1, citat de insidethegame

Rusia, despre exerciţiile NATO din Suedia: „Trebuie să recunoaştem că se pregăteşte serios pentru un conflict potenţial cu noi”

Adevarul acum 17 minute
Este evident că exerciţiile militare NATO care se desfăşoară în Suedia nu sunt deloc pe placul Rusiei. Încă dinainte de a începe, în aprilie, Moscova le-a calificat drept o provocare, iar acum revine cu alte acuzaţii, spunând că ele reprezintă dovad

Restricţii în Olanda pentru participarea la comemorarea victimelor celui de-al Doilea Război Mondial

Mediafax acum o ora
Oficialităţile de la Amsterdam a anunţat încă de la începutul săptămânii că vor restricţiona drastic participarea la ceremonia de comemorare din piaţa centrală Dam. Măsurile de securitate fără precedent au fost luate pentru a menţine ceremonia în si

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°