Singurul capitol la care Crin Antonescu îl depăşeşte, cu siguranţă, pe aliatul său, Victor Ponta, este cel al retoricii antibăsesciene. Aici, liderul liberal este maestru. În timp ce omologul lui din PSD rostogoleşte, în declaraţii, metafore banale, de inspiraţie populară, domnul Antonescu rosteşte, cu mare naturaleţe, diatribe de câte un ceas, înălţând şi coborând vocea ca un tenor în "Vesti la giubba", luând pauze de respiraţie doar cât să arunce ironii ascuţite "supuşilor" prezidenţiali şi evitând ucigătoarele locuri comune. Oricât ar fugi de acestea din urmă, discursul lui Crin Antonescu rămâne însă, prin ceea ce transmite, tot un clişeu. Spune acelaşi lucru ca şeful PSD ori ca alţi opozanţi, numai că îl spune mai inspirat, şi anume că preşedintele Traian Băsescu este răul absolut, sursa tuturor relelor din România. Dincolo de pamflet însă nu se vede nicio gândire, nicio idee, nicio structură politică, Crin Antonescu părând, pe vecie, pierdut în propriile-i viziuni infernale şi incapabil să răspundă Puterii, oricare ar fi circumstanţele, altfel decât cu "Nu!".

Cu acelaşi cuvânt monosilabic a declinat, luni, invitaţia şefului de a veni la Cotroceni, să discute despre intrarea României în Spaţiul Schengen. PSD, cu care PNL tocmai se unise, s-a dus, subiectul fiind prea important ca să-l taie de pe agendă. Şi-a spus părerea, şi-a făcut numărul, a garantat sprijinul europarlamentarilor pentru aderare, a lăsat impresia că îi pasă. PNL, în schimb, a consacrat politica lui "Nu", aplicată de când îi este şef Antonescu: nu are ce vorbi cu "personajul", respinge "acţiunile de imagine", trebuie să reziste "regimului aberant". Şi rezistă atât de bine încât nu-l doare de Schengen, de FMI, de criză şi de alte consultări pe care le-a refuzat, durerile respective fiindu-i localizate exact în cot, suferă însă de şoc posttraumatic, cauzat de alegeri liderului său, iar di