68 de fotografii formează cea mai nouă expoziţie de la Muzeul de Artă Braşov. Fotografiile, în alb şi negru, sunt semnate de Robert Capa, pe numele său adevărat Endre Erno Friedmann, născut la Budapesta, dar decedat în Indochina, după ce se stabilise în State.
Fotografiile provin din colecţia Muzeului Maghiar al Fotografiei din Kecskemet, iar expoziţia, una itinerantă, a fost organizată cu sprijinul Centrului de Coordonare Culturală al Republicii Ungare, potrivit lui Bartha Arpad, director al Muzeului de Artă Braşov.
„Robert Capa a avut o biografie fascinantă, participând în calitate de fotoreporter de război la evenimente definitorii din istoria secolului trecut, precum războiul civil din Spania, debarcarea din Normandia, războiul din Indochina. De altfel, el a făcut şi un adevărat act de eroism, fiind în primul val de ostaşi, la debarcarea în Normandia, când 90% dintre ei au murit. Fotografiile sale sunt epocale şi au făcut înconjurul lumii”, mai spune Bartha Arpad. Se pare că Robert Capa ar fi făcut la debarcarea în Normandia patru filme de fotografii, dar de păstrat s-au păstrat aproximativ 10, dintre care una este expusă şi la Muzeul din Braşov.
Robert Capa a devenit celebru după ce l-a fotografiat pe Lev Troţki, în timpul unei conferinţe la Kopenhaga. În biografia fotografului ungar se strecoară şi momentul în care acesta a cunoscut-o pe Ingrid Bergman, de dragul căreia renunţă, pentru doi ani, la meseria care-l făcuse celebru, pentru a deveni operator asistent la Hollywood. Cariera sa s-a stins brusc tot „pe teren”, în 1954, în timpul unor fotoreportaje în Indochina, când, dorind să se apropie mai bine de obiectiv, a călcat pe o bombă. I-au fost organizate funeralii oficiale şi a primit post-mortem, distincţia „Croix de Guere”, cu frunze de palmier. 68 de fotografii formează cea mai nouă expoziţie de la Muzeul de Artă Braşov. Fotografiile,