Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Conclav istoric la Vatican. Cât de anevoios este drumul spre „Habemus Papam”

Publicat in Press Alert, duminică 10 martie 2013 ·

Biserica Catolică, aflată într-o situaţie inedită după prima renunţare la funcţie a unui papă în şapte secole, va alege săptămâna viitoare un suveran pontif care va trebui să fie capabil să facă faţă la numeroase provocări: laicizarea societăţii, persecutarea creştinilor şi scandalurile interne, relatează AFP, citată de Agerpres. Cu excepţia unei surprize, Conclavul care începe marţi ar urma să fie scurt – două sau patru zile maximum -, a anticipat părintele Federico Lombardi, purtătorul de cuvânt al Vaticanului, în faţa a aproape 5.000 de membri ai mass-media acreditaţi, care aşteaptă faimosul fum alb.

Alegerea celui de 226-lea suveran pontif va pune capăt unei luni pline de evenimente, începută la 11 februarie cu anunţul surpriză al lui Benedict al XVI-lea că se va retrage, la 85 de ani. La 28 februarie, fără ceremonie dar cu emoţie, Joseph Ratzinger şi-a luat rămas bun de la aproape 1,2 miliarde de catolici, spunând că va rămâne mereu împreună cu ei în rugăciune. Masivele uşi ale reşedinţei de vară de la Castel Gandolfo, din apropiere de Roma, au fost închise.

Dezvăluirile Vatileaks

Începea astfel perioada de „sede vacante”. De atunci, Roma este plină de zvonuri privind viitorul papă. Va fi el italian, european sau din Sud? Raportul de forţe este dezechilibrat. 60 din cei 115 „prinţi ai Bisericii” sunt europeni (din care 28 italieni) şi doar 19 sunt latino-americani, 14 nord-americani, 11 africani, 10 asiatici, un australian. În ultimele zile, trei „papabili” au fost cel mai des invocaţi: canadianul Marc Oullet, brazilianul Odilo Scherer, italianul Angelor Scola. Toţi bărbaţi energici şi siguri din punct de vedere doctrinar, deloc revoluţionari, fără carismă, dar stimaţi. Alegerea are loc într-un context complicat pentru Biserică: dificultatea în a-şi transmite mesajul în lumea occidentală, decreştinarea masivă în anumite ţări, tensiuni cu isl

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum o ora
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 2 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 4 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 5 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 6 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 3 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 8 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum o ora
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 7 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Vremea

București
acum

12°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

13°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

16°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°