Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rubin Kazan îl vrea IMEDIAT pe Torje! Ce sumă oferă ruşii şi când va deveni "Piticul" tătar

Publicat in Pro Sport, miercuri 27 iulie 2011 ·

Acţionarii dinamovişti sunt încăpăţânaţi când vine vorba detransferul lui Torje. Nu vor să-l lase pe "Pitic" să plece pânăcând echipa nu va ajunge în grupele Europa League. Asta chiar dacăse pare că a apărut şi un cumpărător serios, Rubin Kazan, cu oofertă foarte atractivă: 4 milioane de euro.

Ocupanta locului 4 în prima ligă a Rusiei, fosta campioană RubinKazan, este ultima posibilă destinaţie pentru Gabi Torje. Încă desăptămâna trecută ProSport a scris despre interesul tătarilorpentru jucătorul dinamovist, mai ales că formaţia la care joacă şiArlauskis l-a urmărit pe "Pitic" în toate meciurile din Austria.După întoarcerea echipei din cantonamentul din Alpi, oficialii luiRubin au şi făcut prima ofertă, iar cei implicaţi în tranzacţiespun că afacerea a căzut "la milimetru".

Şi se pare că nu banii ar fi problema, ci dorinţa acţionarilordinamovişti ca fotbalistul să nu fie cedat până când echipa nu vaieşi din cupele europene. Cu această cerere nu sunt de acord ruşii,care se află în plin campionat, iar o asemenea aşteptare ar însemnaca în această ediţie a sezonului tătarii să se poată baza foartepuţin sau deloc pe serviciile actualului dinamovist.

Comision uriaş pentruagenţi

O altă problemă în perfectarea înţelegerii este legată decomisionul pe care îl cer impresarii. Pe lângă banii pe caretrebuie să-i încaseze Dinamo, ruşii ar fi nevoiţi să plătească osumă destul de mare şi agenţilor. Din câte se pare, este vorba deaproximativ un milion de euro, pretenţie considerată exagerată decătre conducătorii lui Rubin.

100.000 de dolari este salariulanual al lui Torje la Dinamo

Acţionarii dinamovişti sunt încăpăţânaţi când vine vorba detransferul lui Torje. Nu vor să-l lase pe "Pitic" să plece pânăcând echipa nu va ajunge în grupele Europa League. Asta chiar dacăse pare că a apărut şi un cumpărător serios, Rubin Kazan, cu oofertă foarte at

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum 41 minute
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

Tragedie înainte de Paște. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului

Ziare.com acum 6 minute
Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat sâmbătă, 4 mai, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ. ”În jurul orei 5,20, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transportur

Cod galben de vânt puternic, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, până sâmbătă seară / Cum va fi vremea în Bucureşti

News.ro acum 18 minute
ANM anunţă cod galben de vânt puternic, sâmbătă, până la ora 19.00, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei. Şi în celelalte zone ale ţării vântul va sufla cu putere, iar în Bucureşti sunt posibile ploi. ”Local şi temporar, vântul va avea i

Război în Ucraina, ziua 800. Rusia anunţă că Ucraina a atacat Crimeea ocupată cu rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS

Press Alert acum 25 minute
Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate de forţele ucrainene asupra peninsulei Crimeea (n.r. – aflată din 2014 sub ocupaţie rusă), a anunţat sâ

Sâmbăta Mare. Lumina Sfântă soseşte în această seară în România. Semnificaţia momentului

Mediafax acum 48 minute
Lumina Sfântă va fi dusă, şi în acest an, prin intermediul unui delegat al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, de la Bucureşti la Chişinău, unde va fi oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei. În aceeaşi seară, în jurul orei 19,00, Sfânta Lumină

O nouă incendiere a Coranului la Malmö, în Suedia, cu o zi înainte de începerea festivităților pentru Eurovision VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat şi o femeie au incendiat vineri, 3 mai, o copie a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţilor pentru concursul muzical Eurovision, informează dpa. Un clip video în care apar două persoane dând foc cărţii sfi

Cinci persoane, salvate de pe munte în ultimele 24 de ore / Salvamontiştii au avut şapte intervenţii

News.ro acum 2 ore
Cinci persoane au fost salvate de pe munte în ultimele 24 de ore, în cele şapte intervenţii le care le-au avut salvamontiştii. O persoană a fost rănită. ”În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 7 apeluri prin care se so

Zelenski: Ucraina se confruntă cu o nouă etapă a războiului, ocupanţii ruși se pregătesc pentru o ofensivă

HotNews acum 10 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat vineri, la o întâlnire cu cadeţii din Hmelnîţki, oraş din vestul Ucrainei, că războiul cu Rusia intră într-o nouă etapă, iar ruşii se pregătesc pentru extinderea ofensivei, relatează Ukrainskaia

Hamas anunţă că merge la negocieri la Cairo pentru a ajunge la un acord cu Israelul

News.ro acum 4 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a anunţat vineri că va merge sâmbătă la Cairo pentru a "continua discuţiile" privind oferta de armistiţiu cu Israelul şi "a ajunge la un acord", acuzându-l în acelaşi timp pe premierul israelian Benjamin Netanya

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume:

NapocaNews acum o ora
Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a ajuns la Paris, Lausanne, Berlin, Montreal, Mexic şi chiar Sydney,

Vremea

București
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

17°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°