Mi-am pus, mereu şi mereu, în funcţie de experienţele existenţiale punctuale prin care treceam, aceleaşi întrebări, mai mult sau mai puţin retorice, despre incompatibilitatea - când nu e chiar dihotomia dintre operele, adesea strălucite, ale unor scriitori, artişti sau cărturari, şi personalitatea lor individuală şi socială, nu o dată acuzate de fapte din cele mai degradante.
Despre Arthur Koestler, marele căutător al adevărului, demascatorul proceselor trucate de la Moscova, autorul faimosului Zéro et l'infini, un biograf al său a relatat că în viaţa de toate zilele devenise cunoscut ca un bătăuş şi un violator de femei (lucru confirmat de un martor atât de serios precum Simone de Beauvoir în scrisorile ei către Nelson Algren, iubitul ei american din anii '50, strânse în volum).
Şi cine era mai autentic? Mircea Eliade, istoricul religiilor, autorul unor povestiri de neuitat, precum La ţigănci, sau tânărul propagator al ideologiei legionare? în cazul lui Eliade şi al altor prestigioşi gânditori români de dreapta evoluând în contextul social al epocii interbelice, se poate vorbi de rătăciri ale tinereţii, pe care le-au regretat sau dezavuat ulterior în mod explicit (nu Eliade, din păcate), sau prin opera lor. Dar francezul Céline? Dar poetul american Ezra Pound? E vorba în aceste din urmă cazuri de doi dintre cei mai influenţi artişti ai cuvântului din secolul nostru, ale căror opere au atras pe orbita esteticii lor generaţii de tineri scriitori, dar care au stârnit totodată repulsia lumii civilizate prin luările de atitudine - politice, sociale, umane. Céline, unanim admirat pentru stilul unor cărţi precum Voyage au bout de la nuit, a practicat un antisemitism de o virulenţă neegalată în literele franceze din zilele noastre. Nu este mai puţin adevărat că Céline este descris de contemporani drept un temperament ursuz, arţăgos, un ins veşnic nemulţ
