În 2013, avem „şanse" uriaşe de a exporta mai puţin; românii plecaţi la muncă în străinătate intră în noul an cu buzunarele mai subţiri, deci şi sumele trimise acasă vor fi mai suple; utilităţile vor fi mai scumpe, deci consumul, care susţine mare parte din PIB, e greu de crezut că va mai ţine pasul; zona euro este deja, oficial, în recesiune, iar efectele aferente cu siguranţă nu ne vor ocoli; eşecul Guvernului în procesul de remediere, solicitat de Comisia Europeană pentru deblocarea finanţărilor pe programul POSDRU, va face ca veniturile potenţiale din această sursă să rămână, luni bune, poate ani, o chestiune pur teoretică; cheltuielile cu salariile bugetarilor vor creşte din ianuarie, iar asta pe fondul unei perfoemanţe economice execrabile; peste 5 miliarde de euro vor trebui restituiţi de Ministerul Finanţelor şi Banca Naţională în contul datoriei externe numai anul viitor şi un alt vârf de acest tip ne aşteaptă în 2014; şi, colac peste pupăză, pentru că am avut criză politică şi o campanie electorală răsuflată, România nu are încă un buget, deşi până la Revelion mai sunt doar trei săptămâni; în fine, hazardul inflaţionist este la o aruncătură de băţ.

În linii mari, aceasta este fotografia anului 2013, o imagine catastrofală care relevă perfect la ce fel de costuri pentru populaţie poate conduce, în timp extrem de scurt, un mediu politic alienat.

Din acest punct de vedere, miza alegerilor de duminică se mută într-o cu totul altă zonă. Ea nu mai ţine neapărat de cât va scoate ARD sau cât va scoate USL la urne, ci efectiv de cum vor reuşi politicienii români ca, plecând de la rezultatele votului, să ţină situaţia sub control pentru a evita un derapaj pe care 20 de milioane de oameni îl vor regreta amarnic.

Dacă intrarea în pâine a unui guvern bazat pe o susţinere parlamentară care să-l facă funcţional va întârzia, dacă lupta anti-corupţie (de