Şeful Statului Major al Pompierilor militari din acea perioadă, Eugen Epure, rememorează acele 30 de zile de cazarmă, cât a participat la salvarea celor aflaţi sub ruine.  „În seara zilei de 4 martie în jurul orei 21 şi 30’, a avut loc un puternic cutremur de pământ, care a afectat o serie de zone ţării”, scria pe prima pagină ziarul „Scînteia” de sâmbătă, 5 martie 1977, alături de decretul cu privire la instaurarea stării de necesitate, semnat de Ceauşescu.

Cele 56 de secunde, la 7,2 grade pe scara Richter, au transformat Capitala într-un uriaş teatru de ruine, iar blocurile Nestor, Casata, Dunărea, Scala şi Continental s-au chircit în dealuri de moloz. Bucureştiul a adunat 70% din pierderile determinate de cutremur. 1.391 de bucureşteni şi-au pierdut viaţa sub zidurile prăbuşite, iar alţi 7.596 au fost răniţi. Şeful de stat major al pompierilor bucureşteni de atunci, Eugen Epure, acum general de brigadă în rezervă, a fost cel care a condus echipele de pompieri. „La ora aceea mă găseam acasă cu soţia şi cu una din fiicele mele, ne-am aşezat sub o grindă iar după ce s-a potolit am plecta la datorie. M-am întors după 30 de zile, după ce s-au lichidat toate consecinţele”, îşi aminteşte generalul Epure, pe atunci colonel. El a coordonat cele 12 puncte de lucru, de la organizarea echipelor şi dispunerea acestora în teren până la organizarea puţinelor dotări pe care le aveau pompierii militari la acea vreme şi la implicarea efectivă în operaţiunea de salvare. „La misiune au participat peste 800 de militari, 120 de maşini de luptă şi 32 de autoscări. Cei care şi-au adus aportul diun plin la operaţiunea de salvare au fost voluntarii, omul simplu. Pompierii şi-au dat silinţa, însă cu mijloacele rudimentare pe care le aveau nu puteau face faţă. Strecurau apă cum puteau printre dărâmături ca să ajungă l atoată lumea”, mai povesteşte Generalul, la 80 de ani pe car