Mesajul a fost trimis. Multumesc!

14 ani de închisoare pentru un individ care a distrus viaţa unei copile

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 3 aprilie 2013 ·

Agresorul, de 23 de ani, a păcălit fata că vrea să o ajute şi a convins-o să urce pe scuterul său. Ulterior, victima de 14 ani a fost dusă pe câmp şi violată.

Un individ periculos a fost condamnat ieri de judecătorii Tribunalului Iaşi la 14 ani şi jumătate după ce a fost acuzat de viol asupra unei minore sub 15 ani. Despre Valeriu Marghiol se poate spune că a distrus viaţa victimei sale, pe care a abuzat-o se­xual în fel şi chip printre salcâmi. Ulterior agresiunii sexuale, mă­cinată de evenimentul traumatizant, minora de 14 ani violată a încercat să-şi pună capăt zilelor. Tribunalul a mai decis ca, pe lângă pedeapsa dură, agresorul să mai plătească şi despăgubiri de 50.000 de lei victimei sale.

Fapta care l-a adus pe Valeriu Marghiol, ajuns acum la 23 de ani, în vizorul legii s-a petrecut în vara anului trecut. Pe 16 august 2012, minora se afla cu câteva fete în sat (Belceşti), când tatăl ei a venit înspre ea pentru a-i reproşa că a plecat fără să-l anunţe. Pa­radoxal, părintele victimei era însoţit în timpul reproşurilor chiar de Valeriu Marghiol. Când părintele victimei a încercat să o lovească, mai multe persoane din jur au intervenit, iar Ionuţ Mar­ghiol i-a propus adolescentei să se urce cu el pe scuter pentru a merge acasă. Marghiol s-a îndreptat spre ieşirea din sat. S-a oprit mai întâi în apropierea unui cimitir, acolo unde a încercat pentru prima dată să o agreseze sexual pe victimă.

A început să o pipăie şi să îi dea jos sutienul. Fata, revoltată, a început să ţipe şi să-l implore să o lase în pace. Marghiol i-a dat atunci de înţeles că a renunţat la gândurile sale rele şi a convins-o din nou pe copilă că o va duce acasă. A demarat în trombă până pe un imaş, în apropierea unei liziere de salcâmi, acolo unde şi-a dus, în cele din urmă, la bun sfârşit planul. A trântit-o pe victimă la pământ, a dezbrăcat şi a forţat-o să întreţină cu

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum o ora
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum o ora
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 3 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Mihai Mărgineanu, șocat de experiența din Vama Veche- „Cum poate un puști de 17 ani să bea Jameson direct din sticlă?“

Ziua Constanta acum o ora
Celebrul Mihai Margineanu, a făcut publică o relatare sinceră și plină de umor despre experiența sa recentă petrecută în Vama Veche de 1 Mai. Într-o postare captivantă pe rețeaua de socializare Facebook, Margineanu a descris cum a fost martor la din

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 42 minute
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

Prefectura Prahova: Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August au fost finalizate

Mediafax acum 46 minute
Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August din Slănic au fost finalizate, a anunţat vineri după-amiaza prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. Acesta susţine că, în perioada următoare, eventuale tasări ale acestei lucrări sunt normale.

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 3 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Mobilizarea pro-Gaza în Franţa: Sciences Po Paris, evacuată de poliţie

Adevarul acum 15 minute
Forţele de ordine au descins vineri la Sciences Po Paris (Institutul de studii politice) pentru a-i evacua pe militanţii pro-Gaza care ocupaseră instituţia cu o zi înainte: renumita instituţie universitară şi campusurile sale rămân epicentrul în Fra

UE condamnă atacurile cibernetice atribuite Rusiei asupra Germaniei şi Cehiei, iar NATO se declară dispusă să acţioneze

G4Media acum 3 ore
Uniunea Europeană a condamnat ferm vineri campania de atacuri cibernetice împotriva Partidului Social-Democrat (SPD) la guvernare în Germania, şi cele asupra instituţiilor cehe, imputate unui grup „controlat de Rusia”, a declarat vineri şeful diplom

Şoigu anunţă că forţele ucrainene se retrag de pe toată linia frontului şi spune că trupele ruseşti au cucerit în acest an 547 de kilometri pătraţi de teritoriu în Ucraina

News.ro acum 3 ore
Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a declarat vineri că trupele ruseşti au capturat 547 de kilometri pătraţi de teritoriu în Ucraina în acest an, iar în prezent forţele ucrainene se retrag pe toată linia frontului, relatează TASS. Pierderile

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

18°
vin.

11°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°