Are insa biologia vreo tangenta cu arta? De ce un schelet expus intr-un muzeu, bunaoara, este "opera de arta", iar intr-o universitate respectabila nu excede registrul strict utilitar? Intamplarea face sa cunosc destul de bine spatiile Facultatii de Biologie de la „Cuza". Salile in care ostenesc studentii sunt dispuse de o parte si de alta unor coridoare lungi si stramte, adesea prost luminate. In lungul lor, odihnesc multimi de schelete animale, dinozauri pitici, cranii de tot felul, pasari impaiate, fluturi si insecte exotice, ierbare, planse cu subiecte vegetale, vitrine ticsite cu borcanase de formol, din care te privesc in fel si chip vietati ciudate - rame, serpi, vipere, soparle, broaste, scorpioni. Unele holuri dau spre demisol, dand o usoara impresie de underground, de muzeu al preistoriei, populat cu personaje stranii, evadate parca din Jurassic Park-ul lui Spielberg. Avusesem un birouas in acel colt retras al Universitatii. Geamul acestuia nu dadea direct afara, ci spre un balcon descoperit, din care puteai contempla zecile de maidanezi facandu-si siesta in decorul natural din jurul semetului edificiu. Foamea de spatiu a facut ca acel balcon sa fie la un moment dat inchis, iar in incinta lui - depozitate cateva din scheletele destinate praxisului didactic biologist. Drept compensatie, mi s-au instalat storuri flexibile, pentru a obtura privelistea macabra. Altfel, in cuadratura ferestrei se profilau, majestuoase, scheletele unor jivine cu identitate incerta, dispuse in posturi studiate, pentru a satisface in masura sporita curiozitatile legate de arhitectura interna a speciilor disparute sau pe cale de evolutie. Cu timpul, ma obisnuisem sa privesc osuarul improvizat cu alti ochi, aidoma unei „instalatii" artistice de felul celor intalnite frecvent in marile galerii si muzee. Mi se parea ca vecinii de conjunctura imi clipesc binevoitori din orbitele goale s