Competiția de la Cannes s-a deschis cu trei producții din cele trei țări, „Heli”, „A Touch of Sin” și „Tânără și drăguță”

1 /.

Bine spunea cine spunea (Voltaire ?): „Nu am timp să scriu scurt !” Şi totuşi, telegrafic, iată primele trei filme cu care a demarat în trombă competiţia Cannes-ului, tot atâtea ferestre deschise spre lume şi spre lumi.

Un film cu şanse la palmares

Undeva în Mexic, azi. „Heli”, de Amat Escalante. O familie, într-o baracă. Trei generaţii. O poveste de droguri le pulverizează viaţa. O lume sub tensiune - a sărăciei, a violenţei. Afli că în Mexic „toată lumea trăieşte cu o formă de frică în stomac”, violenţa e o realitate de fiecare clipă. O fetiţă de 12 ani violată şi viitoare mamă, un cadavru atârnat de un pod, oameni decapitaţi, răpiţi şi torturaţi ca în Evul Mediu, benzină pulverizată şi aprinsă pe sexul unui leşinat în bătaie, o poliţistă nefellinian de urâtă, în maşină, scoţându-şi brusc din uniformă sânii goi şi uriaşi - imaginile au forţă. Regizorul (culmea, autodidact!) nu dezvoltă o teză, nu livrează mesaje, ci reuşeşte să creeze o atmosferă, să exploateze vizual corpuri, feţe, priviri, cu o directeţe extremă, cu o tuşă groasă şi, totuşi, plină de subtilitate, cu o vibraţie picturală amintindu-l, ciudat, pe Rouault. Un film cu posibile şanse la palmares.

Despre violenţă şi anormalitate

China de azi. „A Touch of Sin”, de Jia Zhangke. Un regizor cu pasiunea şi cu şcoala documentarului. Patru ficţiuni diferite şi complementare, prinse în nodul unei lumi, zice regizorul, „cu o dezvoltare economică brutală, şi treptat cangrenată de violenţă”. Ca în americanul „Falling down”, în care Michael Douglas ajungea să ucidă, din exasperare, sau ca în „Aurora” lui Cristi Puiu, mecanismul filmului împinge patru personaje, patru „oameni buni”, la crimă, la violenţă, la autodistrugere – unica reacţie de apărare posibilă l