În prag de admitere în
icee şi facultăţi, nu există broşura admiterii
Documentul este gata de tipar, însă Inspectoratul aşteaptă aprobarea planului de şcolarizare de la
Ministerul Educaţiei. Cam la fel stau lucrurile şi la admiterea în facultăţi. Universitatea „Transilvania”
nu ştie încă locurile bugetate de care dispune
Mai e puţin până elevii claselor a VIII-a intră în febra admiterii în licee. Cu toate acestea, încă nu a fost distribuită broşura cu datele despre numărul de locuri şi specializările la liceele din judeţul Braşov. „Broşura este gata de tipar practic, dar Ministerul Educaţiei trebuie să aprobe planul de şcolarizare”, spune Dorel Agache, inspectorul general în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Braşov. Între timp, în şcoli se desfăşoară şedinţele cu părinţii şi elevii pentru prezentarea procedurilor de admitere 2012.
Incertitudine şi pentru admiterea în facultăţi
La fel stau lucrurile şi în privinţa admiterii în învăţământul superior. Universitatea „Transilvania” are o capacitate maximă de şcolarizare de puţin peste 5.000 de locuri, însă conducerea nu ştie deocamdată câte dintre acestea sunt bugetate şi câte sunt “cu taxă”. „Până acum nu avem mai multe informaţii”, a declarat Liliana Rogozea, prorector Universitatea Transilvania. Asta în condiţiile în care cifrele de şcolarizare pentru învăţământul superior ar trebui aprobate cu şase luni înainte de admitere.
Săptămâna Porţilor Deschise în licee, la sfârşitul lunii
În altă ordine de idei, în ceea ce-i priveşte pe elevii claselor a VIII-a, Dorel Agache a precizat că, aceştia vor putea cunoaşte oferta liceelor şi în cadrul Săptămânii Porţilor Deschise. „Aceasta va fi organizată la sfârşitul acestei luni, fiind o variantă descentralizată a Târgului Liceelor. Cred că e mai bine aşa, pentru că fiecare ele