Luni, chiar în Ajunul Crăciunului, unul dintre deţinuţii Penitenciarului de Maximă Siguranţă (PMS) Craiova s-a eliberat, din nefericire, nu doar din închisoare. F.G., de 71 de ani, condamnat la 20 de ani închisoare pentru omor deosebit de grav, a încetat din viaţă chiar cu o zi înainte de Naşterea Domnului. Aşa cum declară conducerea instituţiei, din cauza vârstei înaintate şi a multiplelor afecţiuni medicale constatate, deţinutul era internat în ziua respectivă la infirmeria unităţii, alături de alţi condamnaţi. Aceştia au constatat un comportament neobişnuit al bătrânului, fapt pentru care au anunţat cadrele medicale din infirmerie, care au intervenit imediat. „Deşi intervenţia a fost promptă, bolnavul nu mai prezenta semne vitale“, a spus Daniel Barbu, purtător de cuvânt al PMS. „Imediat au fost anunţate conducerea unităţii, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj şi au fost făcute demersuri pentru a fi anunţată familia condamnatului“.În prezent, comisiile constituite cu ocazia evenimentului, atât la nivelul Penitenciarului Craiova, cât şi la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, cercetează împrejurările în care a survenit decesul, ţinând seama şi de rezultatele necropsiei. Luni, chiar în Ajunul Crăciunului, unul dintre deţinuţii Penitenciarului de Maximă Siguranţă (PMS) Craiova s-a eliberat, din nefericire, nu doar din închisoare. F.G., de 71 de ani, condamnat la 20 de ani închisoare pentru omor deosebit de grav, a încetat din viaţă chiar cu o zi înainte de Naşterea Domnului. Aşa cum declară conducerea instituţiei, din cauza vârstei înaintate şi a multiplelor afecţiuni medicale constatate, deţinutul era internat în ziua respectivă la infirmeria unităţii, alături de alţi condamnaţi. Aceştia au constatat un comportament neobişnuit al bătrânului, fapt pentru care au anunţat cadrele medicale din infirmerie, care au intervenit imediat. „Deşi intervenţia a fos