Bogdan Amaru este pseudonimul literar al lui Alexandru Pârâianu (1907-1936), scriitor cu o trecere meteorică prin literatura română despre al cărui talent E. Lovinescu scria că este „incontestabil ca o lamă de oţel“. Unica lui piesă de teatru se cheamă „Goana după fluturi“.

Aceasta a fost recuperată scenic postum şi, din păcate, se joacă extrem de rar, în pofida faptului că are roluri ofertante pentru actori din felurite categorii de vârstă, cei tineri fiind în avantaj. În ceea ce mă priveşte, am avut până acum ocazia să văd doar un singur spectacol inspirat de ea, demult, cândva prin 1986, la Teatrul din Baia Mare. Ştiu că după 1989 de foarte multe ori s-a dat glas intenţiei de a o reintegra în circuitul scenic naţional, dar nu sunt foarte sigur dacă aceste frumoase sentimente s-au şi concretizat. Mă tem că lucrul acesta s-a petrecut doar o singură dată şi fără vreun ecou cât de cât notabil.

Scenă din spectacolul de teatru de televiziune „Goana după fluturi“ (foto: TVR)

În centrul piesei se află un june biolog pe nume Dorin, doctorand, băiat sărac, de care e îndrăgostită până peste poate o tânără de o condiţie socială la fel de modestă pe nume Rodica. Atâta doar că Dorin e dornic să scape de sărăcie graţie unei căsătorii din interes cu o anume Beatrice, fată bogată, deloc urâtă, pe care o iubeşte şi nu prea, la rându-i îndrăgostită la modul relativ de viitorul savant. Dorin, ajutat cu mult devotament şi cu infinit spirit de sacrificiu de Rodica, pune la cale o farsă destul de debilă, nevinonovată prin naivitatea construcţiei, ce-ar trebui să o păcălească în privinţa originii sale sociale, în primă instanţă, pe Beatrice, dar şi mai şi pe fiorosul, neînduplecatul ei tată. Care tată fireşte că are cu totul alte planuri în legătură cu viitorul matrimonial al fiicei sale, planuri ce nu omit deloc să ia în calcul avantaje financiare. Sigur că fars