Avocatul Poporului, Gheorghe Iancu, a declarat pentru Agerpres ca prevederile ordonantei de urgenta asupra carora s-a pronuntat joi CCR ar fi neconstitutionale daca ar obliga primariile sa restituie sumele in cazul in care acestea aveau datorii, dar constitutionale daca nu aveau.
"In opinia si numai in opinia mea, care este absolut neoficiala in momentul de fata pentru ca nu am vazut motivarea, neconstitutionala ar fi ordonanta daca ar fi obligat sau ar obliga primariile sa restituie sume in cazul in care acestea aveau datorii. Deci, daca aveau datorii, restituirea e neconstitutionala. Daca nu aveau datorii si sumele au fost virate de la buget, ordonanta este constitutionala si trebuie restituite, cu exceptia situatiei in care au fost eventual cheltuite pe altceva", a afirmat profesorul Gheorghe Iancu.
Intrebat daca in urma deciziei de joi Guvernul mai poate cere bani de la primarii, seful institutiei Avocatul Poporului a explicat: "In momentul in care nu au avut datorii, atunci Guvernul poate sa retraga banii si autoritatile publice locale sa ii restituie".
Curtea Constitutionala a decis, joi, ca este neconstitutional textul din Ordonanta de Urgenta a Guvernului numarul 15, din 8 mai 2012, referitor la sumele defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale si acordate unitatilor administrativ teritoriale, informeaza Mediafax.
Curtea Constitutionala (CCR) a admis sesizarea Avocatului poporului referitoare la neconstitutionalitatea articolului V, alineatul 1, teza I, din OUG 15/2012 privind stabilirea unor masuri financiare in domeniul asigurarilor sociale de sanatate si al finantelor publice - aceasta ordonanta fiind prima adoptata de catre Guvernul Ponta.
"Sumele defalcate din taxa pe valoarea adaugata pentru echilibrarea bugetelor locale acordate unitatilor administrativ-teritoriale in anul 2012 prin Hotarare