Andrei Eduard Goreci, un adolescent de 17 ani, a fost înjunghiat mortal joi după-amiază, în apropierea Liceului "Tudor Arghezi" din Craiova, presupusul agresor al tânărului fiind prins şi dus la audieri. Potrivit unor surse, Romel Voicu, tânărul care l-ar fi înjunghiat pe adolescent are 19 ani şi a fost elev al aceluiaşi liceu, fiind exmatriculat din motive de indisciplină.
Tragedia s-a produs în jurul orei 12:30. Andrei Goreci era un elev silitor, care se remarcase prin rezultate foarte bune la învăţătură. Ca o ironie a sorţii, cu câteva zile în urmă fusese implicat într-un proiect cu Penitenciarul de Maximă Siguranţă de la Craiova. Culmea, proiectul viza conştientizarea tinerilor asupra infracţiunilor de violenţă. "Este vorba despre un proiect în cadrul căruia opt elevi, alături de profesorii lor, au petrecut o zi în închisoare, cu acordul lor şi al părinţilor, dat sub semnătură", a spus directorul liceului.
Joi, Andrei a devenit el însuşi o victimă a violenţei. Ajunsese aproape de liceul unde învaţă, împreună cu un alt coleg de clasă, când cineva a ieşit dintr-o scară de bloc şi i-a înjunghiat. Andrei a fost lovit cu cuţitul în inimă. După ce i-a fost aplicată lovitura, tânărul a mai apucat să meargă câteva zeci de metri până în stradă, unde a fost văzut de trecători. Medicii au încercat timp de 30 de minute să-l resusciteze. Însă fără sorţi de izbândă. Cel de-al doilea elev a fost atacat cu cuţitul şi rănit la spate. Magda Băsescu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, a declarat că primele cercetări arată că în urmă cu câteva zile, fratele atacatorului şi victima au avut un conflict. Atunci, atacatorul ar fi promis că se va răzbuna.
Aşa că joi, diabolic, acesta şi-a pus în aplicare planul răzbunării. L-a aşteptat pe "duşman", în persoana elevului Andrei Eduard Goreci, de clasa a XI-a, în zona şc