Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Euro, la cel mai scazut nivel din ianuarie 2009

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 19 martie 2010 ·

Euro s-a depreciat ieri pentru a treia zi consecutiv in fata monedei nationale, coborand la cursul oficial al BNR pana la la 4,0801 lei, cel mai scazut nivel din ianuarie 2009 incoace.

Moneda unica s-a situat sub acest nivel ultima data in sedinta de tranzactionare din 7 ianuarie 2009, cand un euro a fost cotat la 4,0729 lei. Leul s-a apreciat ieri cu 0,2 bani in fata monedei unice europene, ajungand astfel la un castig de peste 1,8 bani in ultima saptamana.

Monedele din regiune s-au apreciat si mai mult in ultima saptamana in raport cu euro, dealerii apreciind ca leul a fost tinut in frau de interventiile repetate ale bancii centrale. "Daca tinem cont de sentimentul pozitiv existent in regiune in ultima perioada, astazi (ieri - n. red.) am fi avut un curs spre 4 lei/euro daca nu ar fi intervenit BNR pentru a limita aprecierea monedei nationale", a comentat un dealer.

Ieri, monedele tarilor din regiune au inregistrat insa o usoara tendinta de depreciere pe fondul vestilor privind un eventual imprumut solicitat de Grecia de la Fondul Monetar International. "Leul s-a tinut bine ieri pentru ca in sedintele precedente nu a castigat la fel de mult teren ca si celelalte monede din regiune", a mai spus dealerul citat.

Pe piata interbancara, euro s-a tranzactionat ieri sub pragul de 4,08 lei. La ghiseele bancilor un euro putea fi cumparat cu sume cuprinse intre 4,105 lei si 4,161 lei.

In schimb, dolarul american s-a apreciat cu 2,2 bani, referinta BNR ajungand la 2,9817 lei. Dolarul se mentine de o saptamana sub pragul de 3 lei.

Dobanzile interbancare pe termen foarte scurt s-au situat ieri in intervalul 2,77%-3,27% pe an, nivel similar celui inregistrat in sedinta anterioara. Dobanzile s-au inscris pe un trend descendent in ultimele saptamani in conditiile unei imbunatatiri a lichiditatii, astfel ca banca centrala nu a mai injectat bani pe

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 24 minute
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Un tânăr s-a ARUNCAT de la primul etaj al Spitalului Județean Târgoviște

Gandul acum o ora
Tragedie, vineri seara, în județul Dâmbovița! Un tânăr a murit după ce s-a aruncat de la primul etaj al Spitalului Județean Târgoviște. A decedat pe loc. „Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au fost sesizați prin SNUAU 112 cu priv

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 34 minute
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 2 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

VIDEO Vot masiv, dar simbolic pentru ca Palestina să devină membru ONU / Ambasadorul Israelului a distrus un exemplar al Cartei ONU cu un tocător de hârtie

HotNews acum 2 ore
Înfuriind Israelul, o majoritate covârșitoare a Adunării Generale a ONU a hotărât vineri că palestinienii merită statut de membri cu drepturi depline în organizație, acordându-le unele drepturi suplimentare, în timp ce SUA s-au abținut, relatează Re

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum 20 minute
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 10 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 3 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 5 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum 4 ore
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Vremea

București
acum

15°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

17°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°