Pe la inceputul lui februarie, o dezvaluire de presa de la Washington despre dificultatile existente in derularea unui proiect din sutele de proiecte militare noi ale Americii – rachetele interceptoare americane de la Deveselu, Romania – a iesit din proportii, a pus pe jar televiziuni, posturi de radio, ziare, agentii de presa, palate prezidentiale si guvernamentale, si ambasada SUA din tara – gazda.

S-au confirmat, astfel, inca o data – daca mai era nevoie – consecintele negative, consolidate intr-o perioada de timp indelungata, de opt ani, ale fostului „monopol” Basescu din raporturile romano-americane: (1) „dialogul” bilateral a ajuns o cale cu sens unic Washington – Bucuresti, in formatul decident – executant, si (2) iresponsabilitatea in forma agravata, continuata si anticonstitutionala cu care Traian Basescu insista sa trateze aceasta tara, declarand, cu ocazia evenimentului amintit, ca exista riscul ca Romania sa fie etichetata drept un „stat imprevizibil” (?!), asa cum sunt clasificate Somalia piratilor si insurgentilor islamici, Coreea de Nord a foametei si armelor nucleare, Afganistanul narco-guvernelor si insecuritatii eterne si Cambodgia campurilor de mine si a beizadelelor de khmeri rosii cu pistoale la brau, la vedere. Iar consecinta imediata a acestor minusuri care, odata cu ramanerea nefireasca a lui Basescu la Cotroceni, persista in demersul bilateral romano-american, este ca stirea mentionata a produs aici confuzie si hiperreactii. De la hahaielile-horror prezidentiale, deloc pe masura functiei, la asigurarile emfatice ale lui Mircea Geoana, vesnicul „tocmai intors de la Washington” si intotdeauna „tocmai dupa o discutie semnificativa”, cum ca „everything will be alright”, si pana la declaratiile echilibrate, in context european, ale ministrului Apararii, Mircea Dusa, s-a spus aproape totul. Aproape totul, minus lamuririle datorate grabn