Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Studenta Andreea Avramescu, plânsă de profesorii şi elevii de la Colegiul Naţional „Unirea” din Focşani, unde a făcut liceul VIDEO

Publicat in Adevarul, luni 26 noiembrie 2012 ·

În semn de preţuire pentru cea care a fost o eminentă elevă, în curtea liceului focşănean au fost aprinse lumânări şi au fost aduse flori lângă un tablou care o înfăţişează pe Andreea Avramescu.

Colegiul Naţional „Unirea" din Focşani se află în doliu, după ce una dintre elevele care au adus faimă instituţiei de învăţământ s-a stins prematur din viaţă, la doar 21 de ani.

Profesorii, dar şi elevii care au cunoscut-o pe Andreea Avramescu sunt şocaţi încă de ceea ce s-a întâmplat la sfârşitul săptămânii trecute în tabăra de la Poiana Pinului, unde Andreei i s-a făcut rău şi a murit înainte ca medicii să mai poată face ceva pentru ea.

În curtea liceului a fost amenajat un loc unde cei care au cunoscut-o pe Andreea pot depune în memoria fetei, lângă tabloul care o înfăţişează la absolvirea liceului, o lumânare sau o floare.

„Despre fosta noastră elevă nu pot să spun decât că a fost o elevă reprezentativă, între vârfurile la învăţătură, implicată în tot ceea ce făcea, olimpică naţională, premiată, a intrat prima la Cibernetică. Era elevă pe care orice şcoală din ţară şi din lume şi-ar fi dorit-o. Din păcate, lucrurile s-au sfârşit înainte ca ea să-şi dezvolte adevăratul potenţial", ne-a declarat Cornel Noană, directorul Colegiului „Unirea".

„Nu numai că era drăguţă şi foarte isteaţă, dar era şi lider de opinie. Era bună la toate obiectele, la fizică, la matematică. Ar fi putut prima la toate obiectele. Era şi foarte comunicativă şi foarte iubită în colectiv", a precizat şi Liliana Grigoriu, profesor de fizică la Colegiul naţional „Unirea".

Profesorii spun că Andreea Avramescu, care era studentă la Cibernetică, a venit deseori la şcoala unde a învăţat până în anul 2010.

Din informaţiile pe care le avem, sicriul cu trupul neînsufleţit al Andreei Avramescu va fi depus în această după-amiază la capela bisericii de lângă Cin

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 7 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 8 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 5 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 8 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 9 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 8 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 9 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

După 20 de ani pe profit, Gazprom anunță că a înregistrat în 2023 pierderi de aproape 7 miliarde de dolari

HotNews acum 9 ore
De la un profit de 29 miliarde de dolari în 2021, înainte de izbucnirea războiului din Ucraina, gigantul energetic rus Gazprom a ajuns în 2023 la pierderi totale de 6,9 miliarde de dolari, din cauza pierderii exporturilor pe piața europeană ca sancț

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 10 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

11°
vin.

11°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°