Stratul de zăpadă pe pârtiile din Azuga, Buşteni şi Sinaia măsoară între 15 şi 30 de centimetri. Pe unele dintre pârtii au avut loc accidente de schi, fără consecinţe grave.
Peste 500 de turişti se află, sâmbătă, pe pârtiile Cazacu şi Sorica din staţiunea prahoveană Azuga, unde stratul de zăpadă măsoară aproximativ 30 de centimetri, au declarat reprezentanţi ai Serviciului local de Salvamont. La Azuga, funcţionează teleschi-ul şi babyschi-ul pe cele două pârtii.
Aproximativ 500 de turişti petrec ziua din Ajunul Crăciunului pe pârtia Kalinderu din staţiunea prahoveană Buşteni, a declarat administratorul pârtiei, Ion Vasilescu, citat de Mediafax.