Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iaşi: Moldova, ruptă de lumea civilizată

Publicat in Adevarul, miercuri 3 iunie 2009 ·

Analiştii economici susţin că această decizie reprezintă o condamnare a estului ţării la sărăcie.

Şefii din Ministerul Transporturilor au tras oficial „pe linie moartă” proiectul autostrăzii care urma să lege Moldova de Ardeal. Ministrul Radu Berceanu a anunţat că abia după 2013, „Autostrada Nordului” va deveni o prioritate. Potrivit unui studiu de fezabilitate întocmit anul trecut, autostrada trebuia să pornească de la Ungheni, la graniţa cu Republica Moldova, şi să urmeze traseul Iaşi, Târgu Neamţ, Poiana Largului, Sovata, oprindu-se la Târgu Mureş. Cu totul, ar fi avut o lungime de peste 300 de kilometri şi ar fi costat şase miliarde de euro, bani asiguraţi de bugetul central.

Berceanu a explicat însă clar că nu există bani suficienţi şi că fondurile vor fi alocate cu prioritate spre autostrada Transilvaniei, unde lucrările sunt în derulare şi spre alte tronsoane de drumuri de la Ploieşti şi Constanţa.

„Regiunea de est

rămâne în urmă”

Decizia lui Berceanu condamnă practic la izolare judeţele Moldovei. „Fără un acces rapid dintr-o zonă în alta, regiunea de est a ţării va rămâne în urmă, iar comunicarea va fi limitată. Lipsa acestei investiţii determină pierderea unor potenţiale locuri de muncă, comerţul este limitat, iar toate celelalte activităţi care se dezvoltă în paralel cu o autostradă sunt deficitare”, a explicat analistul economic Liviu Voinea. Un alt proiect de infrastructură care vizează regiunea este „Coridorul IX“, care ar putea asigura legătura rutieră între Bucureşti şi Iaşi prin Focşani. Acesta se află însă încremenit la stadiul de studiu de prefezabilitate. Tronsonul dintre Focşani şi Albiţa are peste 150 de kilometri şi presupune o investiţie de aproape 1,5 miliarde de euro.

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri susţine că toate acest proiecte vor rămâne doar pe hârtie, dacă nu se găseşte

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 6 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 7 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 8 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 7 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 8 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 12 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Violențe la cele mai recente manifestaţii pro-palestiniene. Zeci de persoane au fost arestate la o universitate din Boston. „Insulte antisemite violente”

Ziare.com acum 11 ore
Aproximativ 100 de persoane considerate a fi manifestanţi pro-palestinieni au fost arestate sâmbătă dimineaţa, 27 aprilie, în campusul unei universităţi din Boston. Tabăra lor a fost evacuată de poliţie, potrivit unui comunicat al universităţii şi i

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 7 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

dum.

9°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/17°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

8°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°