Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţistul din Podu Iloaiei care a accidentat mortal o fetiţă a fost destituit UPDATE

Publicat in Adevarul, miercuri 18 iulie 2012 · ·

Alexandra Grigorici, copila de 8 ani lovită de maşină marţi după-amiază de poliţistul Sergiu Ionuţ Paraschiv, a decedat la Spitalul de Pediatrie „Sfânta Maria" din Iaşi.

Ora 18.00 Consiliul de Disciplină din cadrul IPJ Iaşi a decis destituirea poliţistului Sergiu Ionuţ Paraschiv.

"În urma cercetării prealabile efectuate, consiliul de disciplină din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi a propus destituirea din poliţie a lucrătorului în cauză, propunere pe care şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi a aprobat-o", a declarat Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi.

Ora 14.50 Poliţistul Sergiu Ionuţ Paraschiv avea alcoolemie de 0,70 g/l alcool pur în sânge în momentul producerii accidentului mortal.

„Poliţistul a fost condus la spital, unde i s-au recoltat două probe biologice, rezultând o alcoolemie de 0,70 g/l alcool pur în sânge, respectiv 0,55 g/l alcool pur în sânge. Întrucât prin dispoziţiile interne, este impusă o conduită corespunzătoare în trafic, atât în timpul serviciului, cât şi în timpul liber, consiliul de disciplină din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi, va dispune măsuri de sancţionare a lucrătorului“, spune Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi.

Ora 9.14 Fetiţa de 8 ani accidentată grav marţi la intrarea în Podu Iloaiei de către poliţistul Sergiu Ionuţ Paraschiv a murit la Spitalul de Pediatrie „Sfânta Maria" din Iaşi. Medicii spun că nu au mai putut face nimic pentru Alexandra Grigorici, aceasta ajungând la spital în stop cardio-respirator şi cu multiple leziuni interne. În prezent se efectuează necropsia la Institutul de Medicină Legală pentru a stabili cauza decesului.

„Pacienta a ajuns la spital în stare foarte gravă, prezenta fractură de bază de craniu, era în stop cardio-respirator şi avea multiple leziuni interne. Din păcate a decedat", spune doctorul El

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu la groapa de gunoi a orașului Galați. A fost emis mesaj RO-Alert VIDEO

Ziare.com acum 32 minute
Un incendiu puternic s-a produs marți, 7 mai, la groapa de gunoi a orașului Galați, în zona Tirghina. ISU Galați a anunțat că a intervenit cu mai multe mașini de pompieri și că a fost emis și un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă. Incendiul p

Peste 70.000 de turişti au ales litoralul pentru vacanţa de 1 Mai şi Paşte. Preţul mediu al unui sejur a fost de 1.106 lei/camera dublă

HotNews acum 23 minute
Litoralul autohton a fost una dintre destinaţiile cele mai căutate de români în vacanţa de 1 Mai şi Paşte, peste 70.000 de turişti alegând staţiunile de la Marea Neagră pentru a se relaxa în aceste zile libere, arată datele centralizate de touropera

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum o ora
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

MAI Peste 4500 de șoferi au rămas fără permis în minivacanța de 1 Mai și Paște

Ziua Constanta acum 2 ore
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, împreună cu reprezentanții principalelor structuri MAI, a prezentat rezultatele misiunilor desfășurate în perioada 30 aprilie – 6 mai, când majoritatea românilor s-au bucurat de minivacanța pr

Vladimir Putin a fost învestit azi într-un nou mandat la conducerea Rusiei. Ce declaraţii a făcut liderul rus în timpul ceremoniei

Mediafax acum 51 minute
Majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, dar şi SUA, Marea Britanie şi Canada, nu au participat la ceremonia de învestire a lui Vladimir Putin cu ocazia celui de-al cincilea mandat la conducerea Rusiei. Cu toate acestea, trei ţări europene,

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Cod galben de inundații în 12 județe: Hidrologii anunță scurgeri pe versanți, torenți și pâraie și viituri pe râuri

Ziare.com acum 3 ore
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, 7 mai, o atenţionare cod galben de inundaţii care este în vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe raza a 12 judeţe. Județele cu risc

Ciucă: România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni

Mediafax acum o ora
„România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni, o dovadă în acest sens fiind cooperarea pe care o avem deja pentru construirea unităţilor 3 şi 4 ale centralei atomo-electrice de la Cernavodă. Aceasta a fost una dintre concluziile în

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum 4 ore
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

24°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

13°/22°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°