Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victor Ponta despre neregulile constatate la Portul Constanta Ar putea sa fie schimbate din functie alte persoane, nu cele care au semnat contractele paguboase

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 24 iulie 2013 ·

Premierul Victor Ponta a afirmat ca va semna, in calitate de ministru interimar al Transporturilor, o sesizare catre DNA, "dacă sunt constatări de încălcare a legii penale" in cazul abuzurilor depistate de Corpul de Control al Ministerului de resort la Compania Naţionala Administraţia Porturilor Maritime Constanţa (CNAPMC). Intrebat daca va solicita si schimbarea conducerii, premierul a raspuns ca "dacă există nereguli grave şi am prevederea legală necesară, o să schimb Consiliul de supraveghere". Insa, Corpul de Control ii considera responsabili pentru semnarea pe 1 februarie 2013 a doua contracte paguboase pentru stat pe directori, nu pe membrii Consiliului (n.red. de Administratie, nu de Supraveghere cum a spus premierul). In cazul directorilor, Ponta spune ca acestia sunt acoperiti de OUG 109/2011 privind guvernanta corporativa si nu poate interveni. Precizam ca persoanele acuzate de Ministerul Transporturilor sunt cunoscute ca fiind apropiate de primarul Radu Mazare.

Altfel spus, ar putea fi demisi membrii CA, nu directorii care au semnat cele doua contracte investitia „Prelungirea digului de larg din Portul Constanta”. "După cum ştiţi, conducerea de la Portul Constanţa este stabilită pe baza Ordonanţei 109 din 2011, management corporatist (...)Pe 109, pe Ordonanţa 109 nu am voie, decât în anumite condiţii, să intervin", a spus Ponta. Intrebat daca, in aceste conditii, vor ramane in continuare pe functii acesti directori, premierul a raspuns ca "pot rămâne acolo în baza contractului pe care l-au încheiat. Asta este Ordonanţa 109 din 2011 şi nicio modificare nu pot să aduc la Ordonanţa 109 din 2011, decât în coordonare cu instituţiile internaţionale. A fost o ordonanţă şi managementul corporatist este unul din criteriile de reformă structurală la care Comisia Europeană şi FMI ţin foarte mult".

Premierul invoca restrictiile legate de aplica

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

Premierul Ciolacu, despre reducerea inflaţiei: Este evident că suntem într-un trend descendent. Sunt ferm convins că spre sfârşitul anului, categoric, va fi o inflaţie sub cinci la sută

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la Iaşi, întrebat despre efectele inflaţiei asupra românilor, că trendul inflaţiei este unul descendent şi că la momentul preluării mandatului de prim-ministru inflaţia a fost de peste 10 la sută, iar pe

Românii pot raporta conținutul deepfake direct la Ministerul Cercetării, pentru asigurarea integrităţii alegerilor

Ziare.com acum o ora
Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării a lansat vineri, 17 mai, o platformă de raportare a conținutul deepfake, dar și cel de dezinformare de pe rețelele de socializare și chiar de pe Google. Platforma a fost lansată în mijlocul campaniei

Protest spontan la Arhivele Naționale Sibiu

Tribuna acum o ora
Personalul redus al Serviciul Județean Sibiu al Arhivelor Naționale s-a alăturat demersurilor tuturor colegilor din țară din cadrul Arhivelor Naționale și colegilor de la Agenția Județeană de Protecția Mediului, aceste demersuri având la bază OUG 12

PSD a introdus în Guvern subvenții de aproape 2 miliarde de lei pentru fermieri

Ziua News acum 23 minute
Guvernul condus de Marcel Ciolacu alocă anul acesta sume record, de 4 miliarde de euro, pentru a sprijini fermierii români. Executivul a alocat încă un miliard de lei pentru plata ajutoarelor de 100 de euro pe hectar, dar și pentru fermierii din dom

Marcel Ciolacu: O să ne menţinem ajutorul pe care îl dăm REFUGIAȚILOR ucraineni

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri că România va menţine ajutoarele pe care le acordă refugiaţilor ucraineni. Potrivit premierului, în momentul de faţă sunt 84.000 de cetăţeni ucraineni stabiliţi în România, după declanşarea războiului, pe 2

Temperaturi apropiate de cele normale la începutul verii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 3 ore
< p> Temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă până la începutul lunii iunie, apoi se vor situa la valori ușor mai mari decât cele specifice, se arată în prognoza pentru următoarele patru săptămâni, publicată vineri de A

FOTO Funcționarii din Guvern au intrat în grevă japoneză

HotNews acum 2 ore
Funcționarii din cadrul Guvernului au intrat vineri dimineață în grevă japoneză deoarece premierul Marcel Ciolacu le-a refuzat majorarea salariului de bază, potrivit Sindicatului angajaților din Executiv. Protest la Palatul VictoriaFoto: Sindicatul

Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România

Mediafax acum 2 ore
Platforma nofake a fost lansată pe site-ul Ministerului Digitalizării, la adresa https://www.mcid.gov.ro/nofake/. „Puteţi raporta conţinutul deepfake de pe reţelele de socializare Facebook, Instagram, Google, YouTube şi TikTok. Platforma va asigura

Ciolacu, întrebat la Iaşi despre declaraţia sa despre Buzău și Moldova: „Nu cred că dumneavoastră n-aţi zis vreodată bancuri cu ardeleni și cu olteni”

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, la Iaşi, întrebat despre declaraţia sa că „Buzăul nu este în Moldova”, care a stârnit un val de citici, că a fost o „glumă nepotrivită”, dar că că „glumele şi bancurile despre ardeleni sau olteni fac parte

Vremea

București
acum

16°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/26°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

19°
vin.

8°/20°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

14°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
lun.

13°/24°
Timisoara
acum

22°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°