Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Factori care duc la apariţia acneei

Publicat in Adevarul, marți 28 septembrie 2010 ·

Predispoziţia genetică, dezechilibrele hormonale şi anumite produse cosmetice favorizează producerea coşurilor. În general, acneea este asociată cu vârsta pubertăţii, însă în ultimii ani tot mai mulţi adulţi se confruntă cu forme severe ale bolii.

Acneea debutează în jurul vârstei de 12-14 ani şi se manifestă sub forma unor bubiţe cu puroi, care apar mai ales pe zonele cu o densitate mare de glande sebacee (faţă, decolteu, umeri şi braţe). Potrivit medicilor, acneea atinge apogeul în jurul vârstei de 17 ani, iar leziunile se reduc după vârsta de 21 de ani. Însă fac acnee doar tinerii care prezintă unul dintre factorii predispozanţi. În 50 la sută din cazuri, factorul genetic este principalul vinovat de apariţia acneei. Mai exact, copiii cu părinţi care suferă sau care au suferit de acnee prezintă un risc cu 50 la sută mai mare decât restul de a face şi ei boala, fie la pubertate, fie la vârsta adultă.

Un alt factor important în apariţia acneei îl reprezintă creşterea necontrolată a secreţiei de sebum. „La pubertate, pe fondul modificărilor hormonale, glandele sebacee devin hiperactive şi blochează porii, favorizând apariţia pustulelor. Inevitabil, pielea va căpăta un aspect lucios", explică medicul primar dermatolog Oana Clătici de la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti. Tot de apariţia acneei este incriminată frecvent şi flora microbiană. Mai exact, colonizarea foliculilor de păr cu bacteria Propioni favorizează inflamaţia şi apariţia de noduli roşii şi dureroşi. De aceea, persoanele care sunt predispuse la acnee trebuie să evite atingerea frecventă a feţei, pentru a preveni întreţinerea sau chiar agravarea leziunilor.

Nivelul crescut al insulinei, un risc

Tratamentul acneei trebuie stabilit în urma unui consult între medicul dermatolog, endocrinolog, nutriţionist şi ginecolog, deoarece este condiţionat de tipul de acnee (comedonian

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 2 ore
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 2 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 2 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Actorul britanic Bernard Hill a murit la vârsta de 79 de ani / A jucat, între altele, în ”Titanic” şi ”Stăpânul Inelelor”

News.ro acum 24 minute
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din ”Titanic” şi ”Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. El l-a interpretat pe căpitanul Edward Smith în ”Titanic”, film premiat cu Oscar în 1997. Un alt r

ACCIDENT cu cinci victime în Mureș. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers

Gandul acum 3 ore
Un accident cu cinci răniți, între care doi copii, a avut loc duminică în localitatea mureșeană Sărmașu. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers. În urma evenimentului au rezultat cinci v

Stradă surpată în oraşul Slănic, Prahova - Tasarea prezintă urme de stabilizare, zona este în continuare monitorizată

News.ro acum o ora
Autorităţile din Prahova informează, duminică după-amiază, că tasarea produsă săptămâna trecută pe strada 23 August din oraşul Slănic ”prezintă urme de stabilizare”, în urma intervenţiei de astupare a craterului format după prăbuşirea carosabilului

O ambulanță aflată în misiune a luat foc în noaptea de Înviere, în Mureș

Radio Mures acum 3 ore
În jurul orei 23:30, pompierii mureșeni au fost solicitați să intervină la un incendiu produs la nivelul compartimentului motor a unei autospeciale de transport victime, pe DJ 152A între localitățile Band și Berghia. A intervenit Detașamentul de Pom

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 10 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°