"La sfârşitul lunii martie (1989 - n.r.), am lichidat datoria externă a ţării, care în 1980 reprezenta peste 11 miliarde dolari." Declaraţia respectivă a fost rostită de Nicolae Ceauşescu în dimineaţa zilei de 12 aprilie 1989, la deschiderea lucrărilor Plenarei CC al PCR (Bucureşti, 12-14 aprilie 1989).
Achitarea integrală a datoriei externe a ţării şi interzicerea contractării de credite de pe piaţa financiară internaţională au constituit două probleme capitale pentru preşedintele de atunci al României. Însă Nicolae Ceauşescu a omis să spună public, la 12 aprilie 1989, faptul că România nu rezolvase problemele financiare dintre România şi Suedia.
PROBLEMA SUEDEZĂ
La începutul lunii iulie 1968, reprezentanţii Băncii Naţionale a României, Ministerului de Finanţe şi Ministerului Afacerilor Externe au întocmit un documentar comun, strict-secret, referitor la condiţiile ce urmau să fie îndeplinite de România în cazul în care autorităţile de la Bucureşti doreau să adere la Fondul Monetar Internaţional şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.
În materialul menţionat, experţii români au prezentat, printre altele, situaţia datoriilor financiare antebelice ale României şi modul cum au fost soluţionate divergenţele cu o serie de state care au solicitat achitarea acestora. Menţionăm faptul că serviciul de plăţi în străinătate a datoriei publice a României a fost suspendat în anul 1940, ca urmare a declanşării celui de-al doilea război mondial.
După încheierea conflagraţiei mondiale, România a iniţiat discuţii cu fiecare creditor în parte şi a recunoscut o parte din datoriile sale faţă de Elveţia, Turcia, Grecia, Franţa, Danemarca, Austria, Norvegia, Olanda, Italia, Marea Britanie, SUA, Canada, Suedia şi Belgia. În acelaşi context, sumele reclamate de statele respective au crescut foarte mult, ca urmar
