Senatorul PNL Mircea Diaconu a declarat, luni, că se va adresa printr-o scrisoare comisarului european Viviane Reding, pentru a-i prezenta situaţia în care se află şi are în vedere sesizarea CEDO în ceea ce priveşte sancţionarea sa cu pierderea mandatului de către ICCJ, potrivit Mediafax.
"Mâine cred am să formulez o scrisoare către doamna Reding şi să explic cum s-a procedat, cum am procedat eu aici, în Parlamentul României, când am venit în acest hol, m-am adresat în scris ca să-mi răspundă dacă am vreo problemă de orice fel. Mi-a răspuns că nu. Exact aşa se procedează şi în Parlamentul European şi întreb dacă acolo trebuie să mai treci şi pe la alt ghişeu care se numeşte ANI, şi dacă da, atunci să ştim şi noi", a spus Diaconu.
De asemenea, el a precizat că intenţionează să utilizeze şi o altă cale de atac, anume cea la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
"Un principiu de drept este că nu poţi să pedepseşti, să sancţionezi pe cineva pentru o vină care aparţine unui terţ sau altcuiva", a explicat Diaconu.
Senatorul PNL a mai precizat că nu se ţine legat de nimic în Senat.
"Eu nu m-am urcat în niciun tramvai fără bilet, niciodată. Deci, nu vreau să se considere în vreun fel că eu m-am urcat în acest tramvai fără bilet, că am stat aici fără bilet. Eu nu sunt vinovat de nimic, am aplicat exact legea", a adăugat Diaconu.
Citeşte şi:
Diaconu a depus contestaţie în anulare la ICCJ şi cere Senatului amânarea unei decizii în cazul său
Senatorul PNL Mircea Diaconu a formulat o contestaţie în anulate împotriva deciziei ICCJ şi solic