Deşi dezbaterile ideologice din presa scrisă, atunci cînd mai au loc, nu mai ating defel viaţa politică dominată de partide, există de o bucată de vreme o sintagmă ideologică ciudată la prima vedere, tot mai întrebuinţată şi deopotrivă contestată: „capitalismul de stat“. Cel care a lansat-o este filozoful maghiar Gaspar Miklos Tamas, prezent cu un text director în volumul coordonat de Adrian T. Sîrbu şi Alexandru Polgar, Genealogii ale postcomunismului (Idea, 2009). Sintagma apare utilizată la diverşi autori şi în diverse accepţiuni (de pildă, cea a lui Ilie Şerbănescu într-unul din ultimele articole ale sale în revista 22, www.revista22.ro/redescoperirea-capitalismului-de-stat-4888.html). În aceeaşi revistă, Andrei Cornea publică recent, în două episoade, un foarte util articol despre „vechiul“ şi „noul“ stîngism (numerele 1126 şi 1127), care are în centru critica „noului“ stîngism din perspectiva „negaţionismului de nomine“. Ce înseamnă asta? Da, spun stîngiştii, recunoaştem că au existat crime în regimurile comuniste, dar ele au fost opera unor ereziarhi, care s-au folosit de textele canonice ale „comunismului“ – Marx înainte de orice – pentru a-şi instala şi perpetua puterea personală. Aceasta este şi perspectiva din care regimul Ceauşescu a fost, în România, un „capitalism de stat“. Or, Andrei Cornea nu e de acord cu această sintagmă şi, găsind-o într-un text al lui Alex. Cistelecan publicat online pe CriticAtac, o amendează ca pe o absurditate. Acum, trebuie să spun că intenţia acestui text nu este de a mă situa numaidecît de o parte sau de alta. Cred însă că, în funcţie de cum numim realităţi, din perioada anterioară lui decembrie 1989, putem numi şi crede în realităţile de astăzi şi putem acţiona în numele lor. De aceea, nu ţin numai să arbitrez. Sigur, domnul Cornea are dreptate să ceară o întrebuinţare atentă a sintagmei „capitalism de stat“, atrăgîn