● Minus, 95, Local Records, 2010*
În Living with Music, culegerea de scrieri despre jazz a romancierului Ralph Ellison, scriitorul american compara muzica cu o maşină a timpului care transportă în prezent momentele (considerate) pierdute ale trecutului. În fapt, este vorba despre reprezentarea actuală a anumitor părţi din trecut. Memoria-blitz e aceea care aduce la suprafaţă, selectiv, fragmente depuse mai profund sau mai superficial în subconştient, iar muzica devine mediumul care întoarce din morţi amintirea lor. E o teorie care se pliază perfect multor proiecte muzicale ale ultimilor ani (vezi Zomby şi al său album din 2008 numit Where Were U in 92, dar nu numai), unii în care nostalgia şi privirea înapoi cu afecţiune au înlocuit goana după un viitor tehno-paradisiac (şi pentru că incredibila şi implacabila evoluţie tehnologică a recuperat viitorul şi l-a depus în prezent). De acolo, dintr-un trecut foarte personal, conservat de subconştient, îşi extrage şi muzicianul român Daniel Stanciu, care-şi semnează operele cu pseudonimul Minus, sursele şi energia pentru acest foarte proaspăt EP, numit 95 şi lansat de Local Records, un label fondat recent, apt pentru a fi o platformă coerentă de promovare a noii scene locale underground de muzică. Dar şi de aici, din acest prezent lipsit de viitor.
În 1995, Minus avea 9 ani — prea mic pentru a-şi petrece nopţile în discoteci, dar îndeajuns de mare pentru a depozita amintiri preţioase — şi locuia în Constanţa, undeva la intersecţia străzilor Soveja şi B.P. Hasdeu, spaţiul pe care discul acesta îl redescoperă parţial. Astăzi, are cu 15 ani mai mult, locuieşte în Bucureşti şi este unul dintre cei mai talentaţi producători români de muzică electronică. Aici trebuie căutate axele temporală şi spaţială pe care glisează, în esenţă, cîntecele de pe 95. Sunetul este acela al unei seri de vară constănţene, în care m
