Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ieşirea Marii Britanii din UE, votată prin referendum?

Publicat in Adevarul, duminică 2 octombrie 2011 ·

Camera Comunelor va supune dezbaterii şi va supune la vot iniţiativa privind organizarea unui referendum în care britanicii să se pronunţe dacă mai vor sau nu menţinerea Marii Britanii în interiorul Uniunii Europene.

Dezbaterea va avea loc înainte de Crăciun, relatează "Daily Mail". Va fi pentru prima dată când Parlamentul Regatului Unit va supune o asemenea decizie crucială la vot, după referendumul din 1975 privind aderarea la Piaţa Comună. Guvernul ar putea să nu fie obligat să organizeze referendumul, însă presiunea celor care se opun menţinerii Regatului în UE a crescut alarmant o dată cu agravarea crizei şi a puterilor sporite pe care le vrea Bruxelles-ul în raport cu statele membre.

Decizia Parlamentului de a supune această chestiune la vot a fost luată după primirea unei petiţii semnate de 100.000 de britanici. Dezbaterea ar putea avea loc chiar mai devreme de Crăciun, posibil chiar săptămâna viitoare. "UE astăzi este complet diferită de cea la care au votat britanicii să adere în 1975. Este timpul să ne reexaminăm poziţia", spune parlamentara laburistă Natascha Engel, preşedinta comitetului parlamentar care s-a ocupat de petiţie.

Pe unde mai scoate cămaşa premierul Cameron

Cele mai recente sondaje de opinie arată că jumătate dintre britanici şi-ar dori retragerea din UE şi că o treime îşi doresc să păstreze actualul statut.Dacă britanicii vor vota pentru retragere din UE, guvernul ar putea cere, sub presiunea publică, ca prerogativele legate de imigraţie, sănătate, securitate, finanţe să îi fie redate în totalitate. Dacă Bruxelles-ul ar refuza, atunci Marea Britanie ar putea ieşi pur şi simplu din UE, este scenariul imaginat de analiştii britanici.

Cert este că dezbaterea este o bătaie de cap enormă pentru premierul David Cameron, criticat atât de propriul partid conservator, cât şi de opoziţia laburistă că ignor

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum o ora
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

VIDEO SuperLiga: FC U Craiova 1948, victorie mare cu Universitatea Cluj

HotNews acum 35 minute
FC U Craiova 1948 continuă lupta pentru salvarea de la retrogradare, după ce s-a impus cu scorul de 3-2 în duelul cu Universitatea Cluj, în etapa cu numărul 7 a play-out-ului SuperLigii României. Jucatorii echipei U Craiova 1948Foto: Anca Tepei / Sh

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 7 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Şeful organizaţiei USR Iaşi, Flilip Havârneanu, anunţă că a depus plângere la CNCD împotriva premierul Marcel Ciolacu pentru „discriminarea moldovenilor”

News.ro acum 2 ore
Liderul filialei municipale Iaşi a USR, deputatul Filip Havârneanu, a anunţat că a depus plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva premierului Marcel Ciolacu, pentru afirmaţiile acestuia la adresa Moldovei.

Un deputat de extremă dreapta din Finlanda, suspectat de tiruri în faţa unui club de noapte la Helskinki. Timo Vornanen, un fost poliţist, care spune că-i place să vâneze în timpul liber, arestat de poliţie, scrie presa finlandeză

News.ro acum o ora
Un deputat din cadrul Partidului Finlandezilor (extremă dreapta) este suspectat de implicare într-un incident cu arme de foc, vineri seara, la Helsinki, anunţă un reprezentant al formaţiunii, relatează AFP. ”Un deputat din partidul nostru a fost imp

Sorana Cîrstea, învinsă de Iga Swiatek cu 6-1, 6-1, în turul trei la Madrid

News.ro acum 6 ore
Sorana Cîrstea, numărul 30 mondial şi favorită 27, a fost învinsă, sâmbătă, de liderul mondial Iga Swiatek, în turul trei la Madrid. Cîrstea a fost învinsă, scor 6-1, 6-1, după o oră şi 17 minute. Prin prezenţa în turul trei, Sorana Cîrstea şi-a asi

Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024. Tradiții și obiceiuri

Cancan acum 5 ore
În acest an, creștinii ortodocși sărbătoresc Duminica Floriilor pe data de 28 aprilie 2024. Intrarea lui Hristos în Ierusalim este celebrată cu exact o săptămână înainte de Învierea Domnului. Această sărbătoare este asociată cu numeroase tradiții, c

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la JO 2024

Gazeta Sporturilor acum 19 minute
Articol de Oana Duşmănescu - Publicat sambata, 27 aprilie 2024, 19:06 / Actualizat sambata, 27 aprilie 2024 19:46 Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (L

Motivul pentru care un bărbat a fost reținut în Iași la puțin timp după ce a fost eliberat din închisoare

HotNews acum o ora
Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Iași la scurtă vreme după ce a fost eliberat din închisoare după a fost prins în flagrant în timp ce deţinea şi transporta heroină. Persoană arestatăFoto: Jochen Tack / Alamy / Alamy / Profimedia Potrivit D

Vremea

București
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

18°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

7°/17°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°