Vinerea trecută, Parlamentul de la Lisabona a votat, în unanimitate, două Proiecte de Lege cu acelaşi conţinut foarte interesant: se permite urmaşilor evreilor persecutaţi şi alungaţi cu forţa din Portugalia la sfârşitul secolului al XV-lea să obţină cetăţenia portugheză. Spania, încă în toamna anului trecut (2012) a făcut acelaşi gest. Se precizează, în mod normal, că cei care vor să beneficieze de această „bunăvoinţă” trebuie să dovedească, obligatoriu, că sunt descendenţi ai celor expulzaţi. Aşadar, „dovada”! Dar cum ar putea dovedi cineva - fie el evreu sau de altă naţie - că este urmaşul cuiva care a trăit acum 500 de ani?
Există, desigur, unii care o pot face. Mai întâi, mă gândesc, la casele regale şi la marile familii nobiliare care au documente doveditoare întrucât, de-a lungul secolelor, regii şi nobilii au fost obligaţi să-şi dovedească ascendenţa din interese de putere, materiale dar şi pentru prestigiu. Pentru aceştia, arborele genealogic era o preocupare de prim ordin aşa că au păstrat cu sfinţenie fel de fel de documente care le dovedesc originea, vechimea, drepturile patrimoniale sau politice etc. etc. Sunt, este adevărat, puţini care-şi pot dovedi rădăcinile şi filiaţia de-a lungul multor secole, ba chiar a unui mileniu; de exemplu, arborele genealogic al Habsburgilor îşi are rădăcina cu mai mult de un mileniu în urmă iar ramurile lui sunt atât de stufoase încât este nevoie de mult timp şi multă răbdare pentru a le desluşi. Nici regina Angliei nu stă mai rău etc. etc.
Apoi, ar mai fi şi urmaşii unor negustori, bancheri şi meşteşugari vestiţi care-şi pot dovedi ascendenţa de câteva sute de ani dar ei nu sunt prea mulţi şi nici secolele vechimii prea numeroase. Dar evreii? Mă refer la cei expulzaţi din Peninsula Iberică. Ei n-au avut nici regi, nici case princiare sau nobiliare solid ancorate prin deţinerea de pământuri,
