Şi legea antebelica, si cea socialista, l-a vanat pe cel care face camatarie si nu pe cel care este nevoit, in anumite situatii dificile pentru el, sa ia imprumut bani cu dobanda mai mare decat cea legala sau sa plateasca dobanda la dobanda.
Ceausescu a scos camataria din randul infractiunilor de sine-statatoare si a plasat-o intre actele de specula, “prin mijlocirea careia se obtin castiguri parazitare si se afecteaza normala desfasurare a sistemului de credit socialist”! Practic, pentru militieni&co, camataria a
ramas, aproape o viata intreaga, o raritate, fiind greu de conceput ca s-a nascut in Romania prostul care sa se expuna pericolului de a transmite “gaborilor” ca are bani.
Informatorii l-ar fi dat rapid “in primire” si dupa aceea ar fi fost o simpla formalitate sa se descopere cum facuse “micul capitalist” banii: ori prin furt, ori prin specula, ori delapidase, ca altfel, prin munca cinstita, nu se putea.
Sa se fi intors lumea pe dos, dupa ’89, si in aceasta privinta? Cert este ca, in august 1990, regimul Iliescu a abrogat din Codul Penal specula sub forma de camatarie, respectiv art. 295 lit. c si d! Ca au aparut camatarii si apoi au proliferat, treaca-mearga, era oarecum normal.
Dar sa fie protejati pe fata de autoritati si procurorii sa se faca pres in fata lor, este greu de acceptat. Iata ca la parchetul din Alesd a fost posibil si acest lucru!
In zilele noastre, cand aprope jumatate din activitatea economica este subterana si bancile nu mai cred in lacrimi, s-ar putea spune – cu doza necesara de cinism – ca noii camatari au devenit un rau necesar.
Printre cei care au ajuns sa o practice “ca indeletnicire” se numara atat interlopi - care iau omului sapte piei si apoi casa sau viata -, cat si oameni aparent onorabili - care stiu sa se foloseasca, in primul rand, de influenta, ca
